Stiri

A urcat într-o mașină condusă de un șofer BEAT, iar acest lucru l-a costat viața. Adolescentul de 17 ani nu purta centura și a fost aruncat din mașină, după ce automobilul s-a răsturnat

Actualitate 25.06.2024 13:26 Vizualizări1008
A urcat într-o mașină condusă de un șofer BEAT, iar acest lucru l-a costat viața. Adolescentul de 17 ani nu purta centura și a fost aruncat din mașină, după ce automobilul s-a răsturnat

Un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața noaptea trecută, în urma unui accident rutier produs pe centura de ocolire a municipiului Cahul.

Polițiștii au stabilit că victima, alături de alți doi pasageri, era într-un „BMW” condus de un tânăr de 22 de ani. Șoferul, care era în stare avansată de ebrietate, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat.

Minorul nu purta centură de siguranță și a fost proiectat din mașină la câțiva metri distanță. Băiatul a decedat până la sosirea medicilor.

Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul testului a arătat o concentrație de 0,81 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Ulterior, șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

Autor: ZiarulNational
Top stiri
Horoscopul zilei 04.07.2026 04.07.2026 13:01 417 Horoscopul zilei 04.07.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 17.64 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri