Stiri

A rămas „trăsnită” când i s-a spus că va lua Premiul Național

Social 01.09.2013 13:56 Vizualizări

5882

A rămas „trăsnită” când i s-a spus că va lua Premiul Național

Premiul Național, între recompensă și responsabilitate

Adevăratul artist: Cea mai mare bucurie și împlinire pentru Eleonora Romanescu nu sunt premiile, ci picturile care îi reușesc

Plasticiana Eleonora Romanescu este unul din cei zece laureați ai Premiului Național, decorată cu această distincție de Ziua Independenței Republicii Moldova, pentru merite deosebite în domeniul artelor plastice. La cei 87 de ani ai săi, este admirabilă pentru forța de creație pe care o manifestă, pentru luciditatea și rafinamentul cu care pătrunde în esența lucrurilor și le povestește, pentru bunul său simț.

„Un premiu te obligă la multe”

Eleonora Romanescu nu face parte din categoria oamenilor de creație vânători de premii și decorații, din imboldul unei imagini exacerbate de sine. Este artistul autentic, care toată viața a lucrat conștiincios în atelier, în tabere de creație sau la plein air cu pensulele în mână. De-a lungul anilor i s-au conferit mai multe distincții, cele mai însemnate fiind cea de Artist Plastic al Poporului și de Cavaler al „Ordinului Republicii”. „Îmi văd de lucru şi de fiecare dată când primesc câte un premiu este o surpriză pentru mine. Distincţiile acestea vin pentru mine pe neaşteptate. Nu m-am gândit că o să mai am şi această decoraţie (Premiul Național - n.r.)”, susține plasticiana. „Când mi-au comunicat vestea, am rămas trăsnită”. Chiar dacă înțelege că distincţia „vine ca un rezultat, probabil, a ceea ce consideră societatea că a făcut”, se simte „foarte responsabilă” în legătură cu acest premiu: „Un aşa premiu te obligă la multe”. În plan artistic, indiferent cât de importante sunt, nu premiile îi dau sentimentul de împlinire, ci picturile bine realizate. „Mă simt împlinită când mi-a reuşit o lucrare şi sunt mulţumită de ea”.

Artă din peisaje

Peisajul ocupă locul principal în creaţia Eleonorei Romanescu. Probabil, acest lucru se datorează locului de baștină. Este născută într-un sat foarte pitoresc, situat într-o regiune de codru: Leuşeni, jud. Orhei. „Sigur că am pictat şi portrete, şi tablouri tematice, dar peisajul a fost acela care m-a condus spre a face artă, frumuseţea peisajului nostru, de aici, din Basarabia...”, se confesează artista.

Prima tulburare artistică, în raport cu această frumusețe a naturii, a avut-o încă pe când nu învăţa la şcoală, când a mers în pădure după coarne.

Plasticiana Romanescu poate să povestească minute în șir despre fiecare pictură: când și unde a realizat-o, în ce situație, cu ce sentimente. Când m-am apropiat de un tablou să-l observ în detalii, mi-a atras atenția că „lucrările sale trebuie privite la distanţă”, altfel, risc să văd în ele „doar mișcările penelului”.

O plasticiană cu exigențe

Lucrează zi de zi, în pofida vârstei și a caniculei. Vara merge la plein air pentru a picta piesaje, iar iarna caută să realizeze ceva din ce a adunat peste vară. La unele picturi lucrează luni de zile. „Seara îmi pare că am terminat, dar când vin a doua zi dimineaţă, îmi dau seama că mai am încă de lucru”. Recent, a participat la o tabără de creație în Ungaria și la una organizată la Olănești. Face o lucrare după alta și rareori este mulțumită de rezultat. Este un artist cu exigențe mari față de sine. De aceea, „cea mai mare bucurie din viaţa sa este atunci când consideră că i-a reuşit o lucrare”. Iar acest lucru se întâmplă rar. „Pentru că dacă n-ai să faci lucrări slabe, n-ai să ajungi să faci lucrări bune”, ne explică crezul său artistic Domnia Sa.

Simț artistic, educat din copilărie

De mic copil, părinții au susținut-o în pasiunea sa față de pictură. „Îmi poza şi mama, şi părintele meu. De câte ori îi rugam şi aveau timp, îmi pozau şi făceam studii. Taică-meu înţelegea în artă. A fost cântăreţ de biserică, făcuse şcoală de muzică bisericească și a format în sat un cor mixt de toată frumusețea”. Plasticiana Eleonora Romanescu își mai amintește că muzica corală și cea clasică puteau fi auzite permanent în casa copilăriei sale. În afară de aceasta, aveau acasă pictură profesionistă, semnată de pictorul Remer, cu școală la Sankt Petersburg. „Țin minte că printre acele mici lucrări de pictură ale sale era o lucrare cu niște depărtări violete. Eu mă uitam și mă întrebam, în mintea mea de copilă: unde vede el în natură culoarea violetă?...”. Odată, în timp ce lucra cu părinții la câmp, la legat snopi, și-a aruncat ochii în zare și a văzut lanul de grâu cu depărtări violete. „Violet în natură! Așa m-am bucurat. Cum de nu-l vedeam până acuma...”.

Note biografice

În anul ’44, de frica sovieticilor şi a deportărilor, familia Romanescu s-a refugiat în România, dar este adusă cu forța înapoi. Eleonora, la acea vreme, nu cunoștea limba rusă. În pofida acestui neajuns, directorul Școlii de arte din Chișinău acceptă să o înscrie la studii, motivându-și gestul: „Nu-i nimic că nu cunoaște limba rusă. O să picteze moldovenește!”.

A făcut studii de restaurator de pictură și artă la Moscova şi a lucrat cincisprezece ani restaurator la Muzeul Național de Artă. Apoi a lucrat alţi cincisprezece ani pedagog la Școala de pictură din Chişinău, care poartă astăzi numele lui Igor Vieru. Unii dintre foștii săi învățăcei îi sunt colegi și Domnia Sa are un sentiment de mulțumire că energia și anii investiți în acei copii au dat roade.

A restaurat la Mănăstirea Răciula mai multe icoane, care au fost salvate de săteni din foc, în anii ’60, când se ducea lupta împotriva religiei. Deoarece fostul ministru al Culturii nu era interesat de achiziţionarea lucrărilor de la artiştii plastici, pictoriţa Eleonora Romanescu a donat acum trei ani Muzeului de Artă, din expoziţia sa personală, 44 de picturi reprezentative.

Întrebată cum îşi menţine vigoarea spirituală şi fizică, cu sinceritatea-i specifică, ne-a mărturisit: „Eu consider că mişcarea e baza sănătăţii şi fac în fiecare dimineaţă gimnastică, alerg în parcul din preajma blocului. De la o vârstă, trebuie să lupţi pentru sănătate. Dacă te laşi în voia sorții, îţi vine greu”.

Aurelia Borzin

Autor: Ziarul National