Primarii din Moldova și Ucraina discută colaborarea și provocările electorale în context european
1008
Primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, care este totodată și copreședinte al Ligii Orașelor și Comunelor, a fost prezent împreună cu alți colegi la ședința Comitetului pentru Administrația Centrală, Locală, Dezvoltare Regională și Planificare Urbană din Ucraina. Această întâlnire, care a avut loc astăzi, 26 august, a adus împreună mai mulți oficiali de rang înalt, reprezentanți ai asociațiilor administrațiilor locale din Ucraina, dar și deputați ai Radei de la Kiev.
Reprezentanții din R. Moldova au luat parte la invitația lui Vadim Halaichuk, vice-președinte al Comitetului pentru Integrare Europeană din cadrul Radei Supreme a Ucrainei. „Am discutat despre perspectivele de cooperare a primăriilor din Moldova și Ucraina, în cadrul procesului comun de integrare europeană. Este necesar să menținem un dialog constant și să păstrăm formatul de aderare în tandem, care a fost stabilit la început pe acest drum.
Nu am evitat în discuții și riscurile electorale, care apar din alegerile parlamentare din țara noastră. Ele sunt văzute obiectiv de partea ucraineană ca un risc de securitate pentru stat, mai ales dacă imixtiunea rusă ar putea influența decisiv scorul electoral în Moldova”, a declarat copreședintele LOC, Alexandru Bujorean. În această privință, el a subliniat că a asigurat partenerii ucraineni de angajamentul celor din Moldova, inclusiv aleșii locali, de a depune toate eforturile pentru păstrarea și promovarea parcursului european ca direcție strategică unică de dezvoltare pentru R. Moldova și Ucraina.
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
13.10.2026
20:45
13.10.2026
20:10
13.10.2026
19:49
13.10.2026
19:14
13.10.2026
18:52
13.10.2026
18:14
13.10.2026
17:55
13.10.2026
17:53
13.10.2026
17:52
13.10.2026
17:42
13.10.2026
17:34
13.10.2026
17:15
13.10.2026
17:05
13.10.2026
16:43
13.10.2026
15:57
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”















