A pretins 30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat, trimis în judecată pentru trafic de influență
1080
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care un bărbat este învinuit de trafic de influență.
Potrivit probelor acumulate de Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, învinuitul ar fi pretins, în luna mai curent, suma de 30 000 de euro de la o persoană. Acesta susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar pentru ca aceștia să-și exercite atribuțiile de serviciu într-un anumit mod.
Mai exact, bărbatul ar fi afirmat că poate determina funcționarii penitenciarului să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanta de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
O tranșă de 10 000 de euro din suma pretinsă i-ar fi fost transmisă învinuitului sub controlul ofițerilor Centrului Național Anticorupție. Acțiunea a avut loc în cadrul măsurilor de documentare a cazului.
Cauza penală a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procuratura Anticorupție urmează să susțină în instanță învinuirea formulată în privința bărbatului.
Pentru infracțiunea de trafic de influență, legislația prevede o amendă cuprinsă între 100 000 și 150 000 de lei sau pedeapsa cu închisoarea de până la 6 ani.
O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa este demonstrată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026















