Stiri

Sorina ȘTEFÂRȚĂ // A fost sau n-a fost?...

Editorial 08.04.2013 12:22 Vizualizări

1419

Sorina Ștefârță

„A fost sau n-a fost” este titlul unuia dintre filmele reprezentative pentru „noul val” al cinematografiei românești din ultimul deceniu. Regizată de tânărul Corneliu Porumboiu, răsplătită cu mai multe premii naționale în domeniu, dar și cu trofeele Camera d‘Or și Label Europa Cinema la Cannes 2006, pelicula ne readuce în decembrie 1989. Ce-i drept, o face de la o distanță de 16 ani, prin intermediul a doi invitați la un post TV dintr-un orășel provincial și liniștit de la est de București, care vin să-și depene, „la televizor”, amintirile despre gloria lor de revoluționar. Și chiar dacă istorisirile lor nu sunt străine de evenimentele din 1989, ceva nu se leagă, totuși. Da, a fost o zi în care, împreună cu alți zeci de oameni, au ieșit în piață și au strigat, cu toții, „Jos Ceaușescu!”. A fost însă și revoluție în orașul lor?...

Este o întrebare pe care am fi putut lejer să ne-o punem ieri, când s-au făcut patru ani de la „revoluția Twitter” din aprilie 2009, și pe care cred că o să ne-o punem tot mai des în anii ce vor veni. Până când vom ajunge să ne întrebăm și noi, asemenea eroilor din filmul lui Porumboiu, dacă „a fost sau n-a fost?..”. Aș prefera să greșesc, dar oare nu ați trăit, ieri, aceeași senzație de incertitudine?! Senzație că și aici, la fel ca și în multe alte zone ale vieții publice din Moldova, lucrurile se întâmplă încet, dar sigur?... Acum un an, bunăoară, Parlamentul declara 7 aprilie drept „Ziua Libertății” în care vor fi comemorate evenimentele și tinerii care au protestat pașnic, în primăvara lui 2009, în numele dreptății și al democrației. Dar anul trecut (mai) aveam Alianță, respectiv și „7 aprilie 2009” (mai) avea un mesaj politic unificator. Anul acesta, în plină criză politică și de noncomunicare în care ne fierbem, „7 aprilie 2009” s-a consumat preponderent în albie partinică - fiecare cu jucărica lui. Cu propriile percepții și amintiri despre ce „a fost sau n-a fost”.

Tăcerea „mieilor politici” devine cumva firească pe fundalul unui „progres zero” în ceea ce privește investigarea juridică a evenimentelor din aprilie 2009. Ce să spui dacă, la fel ca și acum un an sau doi, nu știm nici cine a organizat deraierea unui protest „cu îngeri” - căci ăștia erau copiii adunați în seara de 6 aprilie, cu lumânări în mâini, în Piața Marii Adunări Naționale - într-o revoltă agresivă și necontrolată? Ori, poate, prea bine controlată… Dar și mai jenant e că puținii identificați ca și pasibili de pedeapsă pentru maltratările la care, ulterior, au fost supuși sute de protestatari, sunt scoși, unul câte unul basma curată. De parcă nici nu a fost…

Și cum nu există teren fertil, lăsat de izbeliște, pentru care să nu se găsească un plugar deștept, ziua de ieri nu a fost o excepție. Ca o manifestare a supremei sfidări față de ceea ce a fost nu doar acum patru ani, ci și față de Independența din 1991, de Mișcarea de renaștere națională din 1988-1989, de perioada brejnevist-bodiulistă, de foametea din 1946-1947 sau deportările din 1941/1949 - câțiva deputați comuniști, în frunte cu Vladimir Voronin, au inaugurat o placă comemorativă cu chipul bolșevicului Pavel Tkacenko, unul dintre liderii mişcării comuniste din Basarabia şi România! O fi și acesta un motiv pentru care Voronin-tatăl a fost desemnat drept cel mai bun politican în cadrul Galei „Zece pentru Moldova” de la Publika TV. Un eveniment care s-a vrut „de excepție”, dar care a pus capacul pe ziua de ieri, și asta pentru că a redus meritul lui „7 aprilie” la faptul că în această zi, s-a născut o... TV… Ar fi multe de spus despre această gală, însă ar însemna că îi dai importanța de „eveniment național”, pe care și-a dorit-o. Câteva strâmbe voi băga, totuși.

Nu poți să vorbești despre elite în baza unui sondaj - „elitele” și „vocea poporului” rareori se intersectează, și nu doar în Moldova.

Reabilitarea clanului Voronin, indiferent cum o vor justifica din punct de vedere sociologic organizatorii, este o mare palmă dată nouă tuturor. Reabilitarea lor în zi de 7 aprilie este o crimă.

Am sperat că se va găsi măcar cineva care va refuza trofeul și, astfel, va deveni cel puțin teribilist, dacă nu și erou. Nici măcar pe domnul Nantoi nu l-a vizitat inspirația. El s-a distrat și… a făcut jocul.

Apropo de domnul Nantoi și de sociologie, la al cărei fund se vor da acum toate gafele. Pentru mine nu se leagă un „eșantion” care să-i voteze drept cei mai buni și pe Voronin (senior, dar mai ales junior), și pe Nantoi. N-are cum!... Cei care-i iubesc pe Voronin, nu au cum să-l iubească și pe Oazu Nantoi.

Sper că cei care au lipsit de la gală - într-un semn de protest nedeclarat, bănuiesc - să se pună de zori pe (re)făcut AIE-3. Altminteri, vom avea deja nu un Voronin, ci doi la putere. Cu veșnicul păpușar pe post de secondant.

P. S. „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o!”, își intitula cronica evenimentelor din aprilie 2009 tânăra prozatoare Paula Erizanu. Dragă Paula, te anunț că furtul s-a produs cu succes și în curând n-o să mai știe nimeni dacă a fost sau n-a fost…

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!