08:59:13 24.03.2026
Stiri

27 de școli sprijinite să devină mai incluzive: proiect pentru educație accesibilă tuturor copiilor în Moldova

Actualitate 15.09.2025 17:18 Vizualizări1120
27 de școli sprijinite să devină mai incluzive: proiect pentru educație accesibilă tuturor copiilor în Moldova

27 de școli din nouă raioane ale țării vor beneficia de sprijin pentru a îmbunătăți accesul la educația incluzivă. Asta în special pentru copiii cu dizabilități, cerințe educaționale speciale, copiii refugiați și cei din minorități etnice. Instituțiile de învățământ vor organiza sesiuni de formare și ședințe de mentorat. De asemenea, se vor desfășura evenimente care să promoveze educația incluzivă și să schimbe percepțiile elevilor, profesorilor și comunităților despre incluziune.

Aceste activități au loc în cadrul proiectului UNICEF „Împuternicirea copiilor, părinților, cadrelor didactice și comunităților pentru a promova educația incluzivă în Republica Moldova”. Proiectul este implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. Face parte din campania națională „Învățăm împreună”, finanțată de Guvernul Marii Britanii, desfășurată între iulie 2025 și iunie 2026.

Inițiativa urmărește să dezvolte competențele profesorilor și specialiștilor în educație pentru a întări parteneriatul școală-familie. De asemenea, dorește să încurajeze participarea activă a copiilor și părinților în activități de sensibilizare și să sprijine capacitatea mass-mediei de a reflecta mai corect subiectele legate de dizabilitate și incluziune.

Lansarea proiectului a fost marcată de două ședințe de lucru la care au participat managerii și reprezentanții celor 27 de școli. Alături de aceștia au fost și reprezentanți ai organelor locale de specialitate din domeniul învățământului. În cadrul întâlnirii, experții de la CCF Moldova au prezentat obiectivele proiectului și activitățile, subliniind importanța sprijinului venit din partea școlilor și familiilor pentru un mediu educațional incluziv.

Proiectul își dorește să dezvolte o cultură educațională deschisă și echitabilă. Prin aceste acțiuni, se urmărește apropierea școlii de părinți și încurajarea unor comunități incluzive. Se dorește, de asemenea, o prezentare corectă a incluziunii copiilor în mass-media.

Potrivit Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, în 2024, din cei 460.835 de copii înscriși în grădinițele și școlile țării, 11.471 sunt copii cu nevoi educaționale speciale. Dintre aceștia, 5.753 sunt copii cu dizabilități care urmează cursurile în sistemul de învățământ preșcolar și școlar. Lista celor 27 de școli beneficiare poate fi consultată aici. În aceste școli învață aproximativ 17.000 de elevi, dintre care mai bine de 350 sunt copii cu dizabilități sau nevoi educaționale speciale.

Stiri relevante
24.03.2026 07:51 243 Horoscopul zilei 24.03.2026
Top stiri
24.03.2026 07:51 242 Horoscopul zilei 24.03.2026
23.03.2026 08:47 691 Horoscopul zilei 23.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.44 1 RON 3.96 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte