16 octombrie - Ziua Mondială a Pâinii. Care este cea mai bună pâine recomandată de somelierii de pâine
1576
În fiecare an, în data de 16 octombrie, oameni din întreaga lume se adună pentru a sărbători un produs esențial al dietei umane – pâinea.
Ziua Mondială a Pâinii este dedicată celebrării pâinii ca simbol global al hranei de bază.
Când vine vorba despre acest aliment ne vine imediat în minte întrebarea „care este cea mai bună pâine?” sau „cum putem ști care este cea mai bună pâine?”.
Răspunsul îl dă chiar prima româncă somelier de pâine, pe nume Lara Schuetz.
„Aceasta este întrebarea care mi se pune cel mai des. Nu este ușor să găsim un răspuns – căci chiar și specialistului îi este greu să pună acest atribut, bun, pe un produs. Pentru că dacă nu e bun, este rău, și o astfel de împărțire in aceste categorii nu este conformă cu realitatea.
În lume există pâine de multe feluri: pâine cu maia, pâine cu drojdie, pâine cu maia și drojdie, pâine nedospită, ori chiar pâine cu praf de copt, cum e la irlandezi. Este vreuna dintre aceste pâini mai bună ori mai rea decât cealaltă? Cu siguranță, nu.
Ce poate să difere este calitatea pâinii – iar pentru analiza calității avem metode științifice. Cum recunoaște consumatorul o pâine de calitate? Cu greu, dacă nu este educat. Dar se poate educa în primul rând purtând discuții cu oamenii avizați care produc și vând pâinea.
Încurajez pe toată lumea să ceară detalii despre pâine la brutărie, despre ingrediente, ori metodă. Ori, dacă aveți ocazia să întâlniți un somelier de pâine, ascultați ce are de zis. Apoi, îi încurajez pe consumatori să încerce diverse tipuri de pâine și să decidă singuri ce li se potrivește. Și, desigur, să își caute un brutar ori o brutărie de încredere – este cel mai important ”, spune Lara Schuetz, într-o postare pe o rețea socială, potrivit g4food.ro.
Lara Schuetz este prima româncă somelier de pâine, absolventă a Akademiei Weinheim din Germania, singura instituție de învățământ din lume care oferă aceste cursuri cu durată de 1 an.
Cum se numește pâinea în alte țări
-Baguette, în Franța (este o pâine clasică, lungă și crocantă).
-Brioche, tot în Franța (o pâine pufoasă, dulce, îmbogățită cu unt, zahăr și ouă).
-Ciabatta, în Italia (o pâine albă, cu crustă crocantă și o textură aerată).
-Naan, în India (o pâine plată, moale și coaptă la cuptor tandoori).
-Sourdough, în SUA și Europa (o pâine cu maia, fermentată natural).
-Rye Bread, în Europa de Nord (o pâine densă din făină de secară, celebră în Scandinavia și Germania).
-Pita, în Orientul Mijlociu (o pâine rotundă și plată, umplută deseori cu diverse ingrediente).
-Tortilla, în America Latină (o pâine subțire de porumb sau făină de grâu, folosită în bucărăria mexicană).
-Injera, în Etiopia (o pâine subțire și spongioasă, făcută din făină de teff).
-Lavash, în Caucaz, Asia Centrală (o pâine subțire, tradițională în Armenia și alte țări din regiune).
11.04.2026
17:40
320
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
558
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
838
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
799
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
755
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
740
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
776
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
939
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
756
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
690
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
17:40
304
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
548
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
824
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
785
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
743
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
731
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
765
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
932
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
749
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
684
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
881
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
729
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
659
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1025
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
822
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
922
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
921
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
922
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
837
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1063
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1085
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
977
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
907
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
814
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
908
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














