Nu e de glumit: 13 sfaturi ESENȚIALE în lupta cu temutul coronavirus
3477
gsp.ro
Doctorul Virgil Musta, şeful secţiei de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, locul unde au fost vindecaţi cei mai mulți pacienți de coronavirus de pe teritoriul României, a oferit 13 sfaturi prin care ne putem feri de virus.
Pe lista medicului Virgil Musta se numără sfaturi practice despre improvizarea unei măști sau despre modul în care trebuie să ne depozităm lucrurile la intrarea în casă.
Lista completă a sfaturilor doctorului Musta împotriva COVID-19:
1. Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Din acest motiv, este esenţial în primul rând să evităm contactul cu diverse persoane în această perioadă.
2. Purtaţi mască (sper să înceapă să fie disponibile pentru toată lumea cât mai repede). Dar trebuie să ştiţi că masca nu vă protejează foarte mult împotriva contaminării cu Covid 19, ci mai degrabă împiedică transmiterea de la persoanele ce poartă mască la celelalte, dar este foarte important şi acest lucru pentru că nu ştim care suntem contaminaţi şi care nu. Masca chirurgicală (aceea albastră) este de unică folosinţă, adică puteţi să o purtaţi maxim o zi, de preferat sub 4 ore. Daca însă o scoateţi sau o umeziţi, trebuie să o schimbaţi. Insistaţi ca oamenii pe care îi cunoaşteţi să poarte mască pentru a se proteja pe ei şi pe voi. Dacă nu se găsesc măşti, puteţi improviza. Puneţi în faţa gurii şi nasului (pe care trebuie să le acoperiţi pentru ca protecţia să fie eficientă) un şal, fular, guler de schi, baticuri etc. Şi nu le purtaţi tot timpul, ci doar când sunteţi într-o zonă în care există posibilitatea să trasmiteţi sau să primiţi virusul. Când ajungeţi acasă spălaţi masca improvizată , iar dacă puteţi, ar fi ideal să o fierbeţi şi să o călcaţi la temperatură mare (depinde de material). Dacă nu aveţi această posibilitate, folosiţi mai multe maşti improvizate şi lăsaţi masca care este posibil să fie contaminată la aer sau în saci, câteva zile, timp în care viruşii pot muri.
3. Nu staţi faţă în faţă cu cineva la o distanţă mai mică de 2 m şi nu stati mai mult de 15 minute ca durată
4. Aerisiti bine camera în care locuiţi sau vă desfăşuraşi activitatea de cât mai multe ori posibil. Astfel scădeţi concentraţia virusului în aer.
5. Tuşiţi sau strănutaţi la nivelul cotului.
6. Mănuşile te protejează, dar reprezintă şi o mare capcană, deoarece crezi că dacă ai mănuşi nu te contaminezi. Dacă mănuşa este contaminată şi pui mâna pe faţă, te contaminezi. Mănuşa te protejează dacă o porţi în zone potenţial contaminate, iar când ieşi din aceste zone, să o scoţi, o arunci şi te speli bine pe mâini. Daca nu o arunci, devine sursă de contaminare. Ai grijă şi unde o arunci, pentru că poţi contamina acea zona. De fapt, măsura principală este să nu duci mâna la faţă (cu sau fără mănuşă) şi să te speli de cât mai multe ori pe mâini cu apă şi săpun, cel puţin 20 sec, astfel încât să frecaţi bine toată suprafaţa ambelor mâini şi între degete.
7. Dezinfectaţi des mânerul uşii de la intrarea în casă sau din încăperile unde lucraţi.
8. Pentru a evita contaminarea prin haine, când ajungi acasă, după ce te-ai spălat pe mâini, te dezbraci de hainele de stradă, le pui pe balcon sau într-un loc prestabilit, care să poată fi dezinfectat şi poti face un duş sau dupa ce te speli din nou pe maini, te îmbraci în hainele de casă.
9. Pentru a evita contaminarea prin talpa pantofului. S-a constatat mai nou ca acest virus este rezistent pe sol, iar în zonele unde sunt multe persoane contamiate sau unde se scuipă pe jos, pe sol se gasesc o cantitate mare de viruşi. Este unul din motivele pentru care apar noi şi noi cazuri, deoarece talpa pantofului este contaminată. Din acest motiv recomand ca la intrarea în casă să aveţi două preşuri, unul în exterior şi altul în interior. Cel din exterior să fie îmbibat în soluţie de clor. De pe primul preş treci pe al doilea, te descalţi ş îţi pui pantoful în acelaşi loc zilnic, undeva lângă intrare, pe o suprafaţă ce poate fi dezinfectată cu clor. NU UMBLA ÎN ACEIAŞI PANTOFI AFARĂ ŞI ÎN CASĂ!
10. Paşi recomandaţi când ajungem acasă:
a. Înainte de a intra, dacă avem mănuşi, le dăm jos şi le punem într-o pungă pe care o sigilăm şi aruncăm la coşul de gunoi de afară
b. Ştergem talpa pantofului de preşul din exterior îmbibat cu clor
c. Intram în casă
d. Ne descălţăm şi punem pantofii de strada în acelaşi loc, dar să nu fie acela în care ţinem pantofii de casă
e. Luăm pantofii de casă
f. Ne spălăm bine mâinile
g. Ne schimbăm hainele şi le izolăm pe cele de stradă
h. Dezinfectăm clanţa sau întrerupătoarele, cheile, telefonul sau alte obiecte folosite
i. Ne spălăm din nou pe mâini
j. Aerisim des încăperea Dacă ne creăm un automatism pentru a urma aceşti paşi, ne va putea feri de boală, să nu uităm că poate fi o bătalie pe termen mai lung şi orice amănunt poate conta.
11. Virusul se elimină din organismul omului bolnav prin: - aerul expirat - materiile fecale (scaun) Deci trebuie sa întrerupem aceste 2 verigi din lanţul de transmitere.
12. Boala evolueaza sever în special la persoanele cu risc : bătrâni peste 65-70 ani , persoane cu boli cronice care nu sunt ţinute sub control, cum ar fi diabet zaharat, obezitate, boli cronice de plamani ( astm bronsic, BPCO), boli cronice cardiace ( HTA, cardiopatie ischemica,etc), boli cronice de ficat ( ciroza hepatică), boli autoimune, neoplazii. Procentul de deces la aceste persoane poate fi mare. Marea majoritate a persoanelor sub 60 ani, care nu au patologii asociate fac forme uşoare sau, chiar dacă fac forme mai severe, procentul de deces la acestea este foarte mic. De aceea, este justificată să fim îngrijoraţi pentru persoanele cu risc. Trebuie să ne concetrăm să-i protejăm pe aceştia cu acţiuni concrete.
13. Pandemia a apărut din cauza faptului că acest virus este unul nou, pentru care oamenii nu au imunitate (deci nu au cum să se apere iniţial). Epidemia începe să se stingă în momentul în care peste 60% din oameni se imunizează. Imunizarea se poate face pe două căi:
1. prin boală (făcând boala)
2. prin vaccinare Cum încă nu avem vaccinul, putem avea două direcţii strategice de acţiune: să protejăm bătrânii prin izolare totală, iar restul să facă boala, se imunizează şi încetul se stinge epidemia sau să ne protejăm cu toții
273
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
514
Sam Altman se aliniază cu rivalii de la Anthropic în disputa cu Pentagonul privind limitele utilizării inteligenței artificiale
27.02.2026
22:20
464
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
473
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
487
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
529
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
537
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
553
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
633
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
595
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
269
Trump interzice tehnologia Anthropic în toate agențiile federale după refuzul accesului militar nelimitat la AI
513
Sam Altman se aliniază cu rivalii de la Anthropic în disputa cu Pentagonul privind limitele utilizării inteligenței artificiale
27.02.2026
22:20
462
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
472
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
486
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
528
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
536
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
551
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
631
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
594
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
588
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
562
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
593
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
625
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
708
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
588
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
667
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
712
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
754
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
950
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
699
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
723
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
757
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
625
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
725
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
755
Horoscopul zilei 27.02.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














