Stiri
Un avocat din capitală a fost reţinut ieri-seară de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind bănuit de trafic de influenţă.
Potrivit denunțătorului, avocatul ar fi extorcat de la el peste nouă mii de euro. Banii ar fi fost ceruţi pentru a influenţa deciziile instanţelor de judecată unde erau examinate două dosare, unul penal şi altul civil, pe numele lui.
Avocatul ar mai fi cerut de la clientul său bani şi pentru pretinsa influenţare a unor experţi din cadrul Centrului Naţional de Expertize Judiciare. Avocatul a fost reținut în flagrant delict în parcarea unui restaurant din capitală.
În urma percheziţiei, o parte din bani a fost depistată pe bancheta din faţă a autoturismului. Denunţătorul a mai declarat că, până a se adresa la CNA, i-a dat avocatului în jur de șapte mii de euro.
Pe numele acestuia a fost inițiat un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă i se va demonstra vinovăția, avocatul riscă până la șapte ani de închisoare și o amendă de până la 30 de mii de lei.
Galina Munteanu
100 de mii de lei pentru a mitui judecătorii
Știri
17.07.2013
09:17
1180

Stiri relevante
11.09.2015
12:31
2598
Cumperi alcool? Iată ce au depistat polițiștii
11.08.2015
11:23
2756
Video // Zile de coșmar pentru un cetățean al R. Moldova: Cine și de ce îl ȘANTAJA, cerându-i bani și mașina personală
10.04.2015
13:24
3134
VIDEO // REȚINUT în timp ce primea mită 600 de MII de lei
02.09.2014
10:22
2844
Pașapoarte FALSE eliberate de responsabilii din Comrat. Angajații sunt cercetaţi PENAL
26.06.2014
11:50
2958
Prezicerile veteranilor de război se ADEVERESC. DOUĂ persoane, reținute pentru acțiuni ce ar dăuna securității statului
19.06.2014
11:31
2484
S-a dat drept angajat al CNA pentru a scăpa de pedeapsă
04.04.2014
16:46
2452
Al şaselea avocat reţinut de CNA de la începutul anului
20.02.2014
09:30
2309
Angajat FISC, reținut pentru corupție
23.01.2014
14:31
1168
CAD CAPETE peste Prut! Ministrul Afacerilor Interne A DEMISIONAT
16.12.2013
14:07
1255
RUPTURĂ! Lovitura fără precedent pe care Victor Ponta i-a dat-o lui Crin Antonescu
31.08.2013
08:05
1389
Avocat reţinut cu mită de 300 de euro
28.08.2013
14:22
2494
Mii de pachete cu țigări de contrabandă depistate într-un microbuz

Top stiri
06.04.2026
17:43
0
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
2
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
55
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
311
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
303
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
273
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
345
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
415
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
477
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
516
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
521
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
998
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
936
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1056
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1186
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1055
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1487
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1155
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1116
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1122
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1245
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1459
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1340
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1227
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1316
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026

Actualitate
Parteneri
Partide/Comunicate
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi