Zumbreanu îl INVITĂ pe Dodon la CNA! „Ne-ar fi foarte interesant să cunoaștem SURSA”
1893
Reprezentantul Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, a declarat că, în cazul dosarelor legate de Banca de Economii și Banca Socială, sunt audiate pe moment șase persoane, și anume directori și fondatori ai firmelor prin intermediul cărora au fost scoși banii. De asemenea, a fost interogat și fostul șef al Consiliului de Administrație al BEM, Ilan Shor.
Potrivit lui Zumbreanu, șeful Direcției urmărire penală din cadrul CNA, în urma celor opt percheziții efectuate astăzi în comun cu procurorii anticorupție, la sediul Centrului au fost aduse șase persoane care sunt audiate de ofițerii de urmărire penală și procurori.
„Este vorba de directorii firmelor prin intermediul cărora au fost scoși bani de la cele două bănci. Sunt și martori, și persoane bănuite. Ilan Shor este audiat acum de procurorii anticorupție. Are statut de bănuit”, a comunicat Bogdan Zumbreanu.
El s-a mai referit și la declarațiile liderului socialiștilor, Igor Dodon, cu privire la documentele care i-ar fi fost furnizate de un angajat al Băncii Sociale și care ar oferi informații despre tranzacțiile suspecte de la această bancă.
„Declarațiile lui Igor Dodon reprezintă deja obiect al urmăririi penale. Aceste două dosare sunt foarte complexe și noi verificăm foarte multe versiuni, inclusiv declarațiile lui Igor Dodon. Facem un apel ca declarațiile să nu fie făcute în public, dar prin demers oficial sau în fața organului de urmărire penală. Când se fac astfel de declarații, este foarte interesant să cunoaștem sursa. Poate sursa cunoaște mai multe decât dl. Dodon”, a declarat Zumbreanu.
10.11.2025
09:35
817
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
07.11.2025
10:57
1260
Rețea infracțională destructurată la Penitenciarul Brănești: Percheziții pentru destructurarea grupării conduse de "Kitaeț" în detenție
07.11.2025
10:45
1112
Taximetrist drogat și șofer recidivist, condamnați la închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor în Florești
07.11.2025
09:30
1527
Rețeau lui Șor se DESTRAMĂ, în timp ce oligarhul fugar se ascunde la Moscova. Vicepreședinta OT Râșcani a fostului Partid „Șor”, pe banca acuzaților
07.11.2025
09:26
765
Bărbat din Fălești, acuzat de agresiune cu fierul de călcat asupra soției și amenințare cu cuțitul a fiului său minor
862
Agentul Guvernamental Andrei Briceac a vizitat Procuratura Generală: Discuții despre consolidarea cooperării în apărarea intereselor statului la CtEDO
06.11.2025
10:58
1030
INTERCEPTĂRI // Corupție sistemică în subdiviziunile Primăriei Chișinău. Persoane cu funcții publice, inclusiv un șef de la DGETS, percepeau comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea contractelor atribuite pentru lucrări și servicii
06.11.2025
10:07
1006
Escrocherie polițienească: doi bărbați condamnați la închisoare pentru șantaj și uzurpare de identitate în Chișinău
886
PA și CNA descind în dosarul de corupție din educația chișinăuiană: achiziții publice sub lupa anchetatorilor
05.11.2025
13:02
974
Condamnat la 14 ani de închisoare după o tragedie domestică la Ialoveni: Impactul violenței în familie
11.11.2025
02:18
384
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
11.11.2025
00:29
397
Slovacia nu a comis o infracțiune prin donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina, spun procurorii
10.11.2025
23:51
370
Zelenski promite acțiuni decisive împotriva corupției în sectorul energetic din Ucraina
10.11.2025
23:17
455
România își respectă angajamentele: Încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei devine infracțiune gravă în atenția DIICOT
10.11.2025
20:16
779
Schimbări de Vreme în Republica Moldova pe 11 Noiembrie 2025
10.11.2025
17:23
836
Ministrul justiției din Ucraina și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, vizați în scandalul de corupție din sectorul energetic
10.11.2025
17:22
607
ULTIMA ORĂ // Autoritățile R. Moldova, PREGĂTITE pentru a prelua infrastructura „LukOil” de la AIC, astfel încât aprovizionarea aeronavelor să nu fie afectată: „Responsabilitatea companiei este de a realiza toate acțiunile în regim URGENT”
10.11.2025
16:22
550
Noul Program național 2027-2030: Educația romilor, prioritate pentru dezvoltare durabilă și egalitate socială
10.11.2025
14:23
522
Viitorul cercetării moldovenești: progres și colaborare pentru dezvoltare durabilă!
10.11.2025
10:28
1173
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
10.11.2025
09:35
811
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
10.11.2025
08:25
660
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
1259
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
805
Alertă Meteo: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
1126
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
1049
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
898
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
956
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
2916
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
1282
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
897
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
1138
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
1176
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
1129
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1492
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
Slovacia nu a comis o infracțiune prin donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina, spun procurorii
Zelenski promite acțiuni decisive împotriva corupției în sectorul energetic din Ucraina
România își respectă angajamentele: Încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei devine infracțiune gravă în atenția DIICOT
1 MDL
1 EUR
19.67
1 USD
17.01
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














