Ziua Marinei Române. Klaus Iohannis: Pe țărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului, vedem cum România are cele mai solide garanţii de securitate
2026
Administrația Prezidențială de la București Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, în cadrul festivităţilor organizate de Ziua Marinei Române, că România este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic.
„Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută şi tratată ca fiind de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial şi în cele mai importante documente strategice ale NATO. Prin dialog şi implicare permanentă, am consolidat această abordare inclusiv la recentul Summit NATO de la Washington, când toţi aliaţii au subliniat că rămân ferm angajaţi faţă de securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre, un rezultat care este foarte bun pentru ţara noastră. Iată, aşadar, că România este recunoscută şi apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională şi un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic”, a spus Iohannis în alocuţiunea sa, citat de Calea Europeană.
De asemenea, preşedintele a afirmat că România este o ţară sigură şi stabilă şi a amintit de efortul politic, diplomatic şi militar al statului în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Chiar dacă trăim vremuri marcate de multiple provocări de securitate, România este astăzi o ţară sigură şi stabilă, înscrisă ireversibil pe calea dezvoltării democratice, alături de partenerii şi de aliaţii din Uniunea Europeană şi din NATO. Aici, pe ţărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic, diplomatic şi militar al României din ultimii ani. Ţara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanţii de securitate, iar cetăţenii români sunt apăraţi şi protejaţi în faţa oricăror potenţiale ameninţări“, a precizat şeful statului.
Preşedintele a enumerat câteva din iniţiativele României în domeniul securităţii regionale, printre care înfiinţarea unei Grupări Operative pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră, alături de Bulgaria şi Turcia.
„Începând cu anul 2015, am înfiinţat şi operaţionalizat numeroase structuri NATO în România, iar prezenţa camarazilor noştri aliaţi, care se antrenează alături de militarii români pe teritoriul naţional, a crescut constant, atingând un număr de aproximativ 5.000 de militari aliaţi dislocaţi în România. Această colaborare denotă angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington. Îmi reafirm cu acest prilej aprecierea şi recunoştinţa pentru prezenţa în ţara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Ţările de Jos, Spania, Bulgaria, Ungaria, Canada, Turcia, Grecia, Macedonia de Nord şi Luxemburg. Totodată, le mulţumesc forţelor aeriene din Finlanda şi Marea Britanie, care au încheiat recent misiunea de poliţie aeriană în România”, a continuat şeful statului.
Iohannis a subliniat că România continuă să fie un pilon important al securităţii regionale şi euroatlantice.
„Rămânem solidari cu Aliaţii noştri din NATO şi cu partenerii din Uniunea Europeană în eforturile de asistenţă dedicată Ucrainei, care luptă de peste doi ani şi jumătate împotriva unei agresiuni brutale şi ilegale”, a adăugat preşedintele.
Klaus Iohannis le-a spus marinarilor că devotamentul, tenacitatea şi spiritul de sacrificiu care îi definesc constituie un exemplu de excelenţă, iar Forţele Navale Române reprezintă un simbol al puterii şi al rezilienţei naţionale.
„În contextul actual de securitate, tot mai provocator, inclusiv în mediul maritim, rolul Forţelor Navale Române în asigurarea libertăţii de navigaţie şi a securităţii maritime este esenţial. Cu prilejul Zilei Marinei Române, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute, am dat curs propunerii ministrului Apărării Naţionale şi am decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Navale cu Ordinul ‘Virtutea Maritimă’ în grad de Comandor cu însemn de pace pentru militari”, a transmis preşedintele.
Alături de preşedintele Klaus Iohannis, la festivitatea de la Constanţa au mai participat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tâlvăr, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
07.04.2026
23:37
393
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
377
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
423
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
534
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
451
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
544
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
421
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
400
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
366
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
385
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
361
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
353
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
403
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
515
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
433
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
527
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
404
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
385
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
351
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
373
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
545
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
488
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
444
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
413
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
468
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
582
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
597
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
532
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
573
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
701
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
576
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
563
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
611
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
623
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
646
Horoscopul zilei 07.04.2026
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














