Zilele Filmului Românesc REVIN la Chișinău: Cele mai NOI filme ale regizorilor români, proiectate la „Odeon”. Intrarea este liberă
2533
Cele mai noi filme realizate de unii dintre cei mai importanţi regizori români, printre care Cristi Puiu, Radu Jude sau Radu Muntean, dar şi câteva lungmetraje ale unei noi generaţii de cineaşti vor putea fi văzute în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chişinău, care va avea loc între 7 şi 10 octombrie curent.
După o ediţie online în 2020, ZFR revin în această toamnă la Cinema Odeon, unde publicul va descoperi, în proiecţii cu intrare liberă, cele mai importante filme româneşti recente, selectate la mari festivaluri şi prezentate în premieră în Republica Moldova, şi va întâlni o serie de invitaţi - actori şi regizori.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va fi deschis cu proiecţia celui mai nou film al regizorului Marian Crişan, comedia amară „Berliner” (2020), selectat la Moscova şi Trieste. Filmul are în prim-plan un politician pe care campania electorală îl prinde blocat într-un orăşel de provincie, unde este găzduit de un localnic, tractorist de profesie. La gala de deschidere vor fi prezenţi regizorul Marian Crişan şi actorii Ion Sapdaru şi Ovidiu Crişan, interpreţii celor doi protagonişti.
Cadru din filmul „Berliner”, cu actorii Ovidiu Crișan, Ion Sapdaru și Maria Junghietu
Premiat pentru regie în secţiunea Encounters a ediţiei de anul trecut a Festivalului de la Berlin, „Malmkrog” (2020), cel mai recent film al celebrului regizor Cristi Puiu, este inspirat din „Trei conversații cu privire la război, progres și sfârșitul istoriei”, scriere de la sfârşitului secolului al XIX-lea a filosofului rus Vladimir Soloviov. Nikolai, un proprietar de pământ, îşi cheamă mai mulţi prieteni în conacul de la ţară, pentru a petrece Crăciunul împreună. Aceştia discută despre moarte şi Antihrist, progres şi moralitate, fără a anticipa cataclismul ce stă să vină. La proiecţie va fi prezentă actriţa Marina Palii, originară din Republica Moldova.
Cadru din filmul „Malmkrog”, cu actrița Marina Palii
Din program nu putea lipsi nici „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), controversatul film cu care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin în acest an. Filmul, interzis sub 18 ani, analizează raporturile dintre individ și societate şi are ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

Cadru din filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”
La gala de închidere va putea fi văzut „Întregalde” (2021), cel mai nou film al regizorului Radu Muntean, care a avut premiera mondială în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a ediţiei din acest an a Festivalului de la Cannes. Excursia umanitară de sfârşit de an a trei prieteni printr-un sat de munte este dată peste cap de întâlnirea cu un bătrân singur şi aparent senil. Ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse astfel la îndoială.

Cadru din filmul „Întregalde”
„Neidentificat” (2020), al doilea film al regizorului Bogdan Apetri, va avea de asemenea parte de o proiecţie la ZFR, în prezenţa actorului Bogdan Farcaş, care face un rol tulburător. Câştigător al premiului special al juriului la Festivalul de la Varşovia, filmul are ca protagonist un poliţist care, dintr-o dorinţă de răzbunare personală, construieşte un caz, jucându-se cu limita dintre etica profesională și abuzul de putere.

Cadru din filmul „Neidentificat”, cu actorul Bogdan Farcaș
Selecţia ZFR propune de asemenea trei filme ale unor cineaşti dintr-o nouă generaţie.
„Otto Barbarul” (2020), debutul regizoarei Ruxandra Ghiţescu, urmăreşte un adolescent punk în vârstă de 17 ani, nevoit să treacă peste pierderea iubitei. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo. Ruxandra Ghiţescu va veni la Chişinău pentru o întâlnire cu publicul.

Cadru din filmul „Otto Barbarul”
Un alt debut este şi comedia „#dogpoopgirl” (2021), de Andrei Huţuleac, care a câştigat marele premiu la ediţia din acest an a Festivalului de la Moscova, unde a fost premiată de asemenea şi actriţa Andreea Grămoşteanu. Viaţa unei femei din Bucureşti e cuprinsă de haos după ce un adolescent îi filmează câinele în timp ce îşi face nevoile în metrou şi postează înregistrarea online. La proiecţie va fi prezent regizorul Andrei Huţuleac.

Cadru din filmul „#dogpoopgirl”
Selectat la festivalurile de la Varşovia şi Premiers Plans de la Angers, „Mia își ratează răzbunarea” (2020) este al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, realizat în regim independent. După o despărțire violentă, Mia, o tânără actriță, e hotărâtă să se răzbune pe fostul iubit. Pe măsură ce planul ei se conturează, Mia şi grupul său de prietene redefinesc noțiunea de feminitate.

Cadru din filmul „Mia își ratează răzbunarea”
Secţiunile tradiţionale Focus, Retro şi Filme pentru copii vor fi anunţate în curând.
Zilele Filmului Românesc la Chișinău este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producţie ROVA FILM din România.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaştilor din România.
20.03.2026
21:01
55
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
222
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
213
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
290
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
266
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
276
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
271
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
394
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
416
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
364
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
21:01
45
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
220
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
212
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
288
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
264
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
275
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
270
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
393
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
414
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
363
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
447
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
504
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
514
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
549
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
531
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
589
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
708
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
722
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
713
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
726
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
771
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
697
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
798
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
693
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
756
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














