Zelenski pledează pentru încheierea pe cale diplomatică a războiului şi sugerează desfăşurarea de trupe străine în Ucraina. El vrea să discute cu Biden despre aderarea la NATO înainte ca Trump să vină la Casa Albă
1499
Foto: president.gov.ua
Preşedintele Volodimir Zelenski, care în weekend s-a întâlnit cu Donald Trump la Paris, a pledat luni pentru o soluţionare pe cale diplomatică a războiului Rusiei în Ucraina şi a evocat ideea desfăşurării de trupe străine în ţara sa până când Kievul s-ar putea alătura alianţei militare NATO, relatează Reuters.
Remarcile, făcute în timpul unei conferinţe de presă comune cu liderul opoziţiei germane, Friedrich Merz, sunt cele mai recente semnale ale deschiderii tot mai mari a Kievului către negocieri, în contextul în care Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă la 20 ianuarie, notează Reuters, citat de News.ro.
Preşedintele ales al SUA, care a declarat că doreşte să pună capăt rapid războiului, a cerut duminică o încetare imediată a focului şi negocieri pentru a pune capăt „nebuniei”, după ce s-a întâlnit cu Zelenski şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron la Paris.
„Ucraina, mai mult decât oricine altcineva, doreşte ca acest război să se încheie. Fără îndoială, o soluţie diplomatică ar salva mai multe vieţi. Noi o căutăm”, a declarat Zelenski reporterilor, luni, la Kiev.
El a spus că a discutat despre o „îngheţare” a liniilor de front la întâlnirea cu Macron şi Trump. Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean după ce şi-a lansat invazia din februarie 2022 care a declanşat cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial.
Zelenski susţine că le-a spus celor doi lideri că nu crede că Putin doreşte de fapt să pună capăt războiului, iar liderul rus va trebui să fie forţat să facă pace.
„Puteţi exercita forţa doar dacă Ucraina este puternică. O Ucraină puternică înainte de orice diplomaţie înseamnă o (Ucraină) puternică pe câmpul de luptă”, a spus el, sugerând că Kievul are nevoie de ajutor pentru a se consolida.
TRUPE STRĂINE
Zelenski a revenit, de asemenea, la o idee ridicată în februarie de Macron, care a sugerat posibilitatea ca ţările europene să trimită trupe în Ucraina, dar atunci nu a existat un consens pe această temă în rândul liderilor europeni.
„Ne putem gândi şi lucra la poziţia lui Emmanuel. El a sugerat ca o parte din trupele unei ţări să fie prezente pe teritoriul Ucrainei, ceea ce ne-ar garanta securitatea cât timp Ucraina nu este încă în NATO”, a declarat Zelenski. „Dar trebuie să avem o înţelegere clară a momentului în care Ucraina va fi în UE şi a momentului în care Ucraina va fi în NATO”, a adăugat el.
Kievul, care a făcut eforturi concertate pentru a obţine o invitaţie de a adera la NATO, a insistat pe tot parcursul războiului că are nevoie de garanţii de securitate pentru a împiedica Rusia să lanseze o nouă invazie odată ce ostilităţile actuale vor fi oprite.
„Dacă există o pauză în timp ce Ucraina nu este în NATO, şi chiar dacă am avea invitaţia, şi nu am fi în NATO, şi va exista o pauză, atunci cine ne garantează orice fel de securitate?” a întrebat Zelenski la conferinţa de presă.
Rusia a cerut Ucrainei să renunţe la ambiţiile sale de a adera la NATO şi consideră aderarea Kievului la alianţă drept o ameninţare inacceptabilă la adresa securităţii.
Liderul ucrainean a declarat reporterilor că speră să îl sune pe preşedintele american Joe Biden în zilele următoare pentru a discuta despre aderarea la NATO. „Intenţionez să îl sun pe preşedintele Biden în perioada următoare ... şi să ridic problema unei invitaţii de a adera la NATO”, a declarat el. „El este actualul preşedinte şi multe depind de opinia sa. Şi nu are rost să discutăm cu preşedintele Trump ceva ce nu depinde de el astăzi - în timp ce el nu este încă la Casa Albă”, a punctat liderul ucrainean.
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















