Zelenski își concediază adjuncta șefului de cabinet după declanșarea unei ample operațiuni anticorupție în jurul președinției ucrainene
1033
Volodimir Zelenski a demis miercuri o funcţionară de rang înalt a Preşedinţiei ucrainene, Irîna Mudra, după ce autorităţile anticorupţie din ţară au anunţat o operaţiune care vizează membri ai biroului prezidenţial şi un deputat ucrainean. Această operaţiune are loc la o zi după criticile vehemente ale fostului ministru al apărării, Mîhailo Fedorov, demis în iulie, care a denunţat corupţia din Ucraina şi a cerut organizarea unor alegeri prezidenţiale, în ciuda războiului.
Decretul lui Volodîmîr Zelenski prin care a fost demisă Irîna Mudra, care ocupa funcţia de adjunctă a şefului său de cabinet, a fost publicat miercuri pe site-ul preşedinţiei. Documentul oficial nu oferă detalii despre motivele concrete ale revocării din funcţie.
Dimineaţa, Agenţia Naţională Anticorupţie din Ucraina (NABU) şi Parchetul specializat în astfel de cazuri (SAP) au anunţat pe Telegram că desfăşoară o „operaţiune specială menită să desfiinţeze o organizaţie criminală care funcţiona sub conducerea unui deputat ucrainean în exerciţiu şi a unui fost deputat, cu participarea unor înalţi funcţionari ai Preşedinţiei ucrainene şi a altor persoane”. Astfel, cele două structuri susţin că ţintesc un presupus mecanism de corupţie la nivel înalt.
Deputatul ucrainean Vadîm Stolar a precizat pe Facebook că locuinţa sa a fost percheziţionată de anchetatori, însă afirmă că „colaborează pe deplin cu reprezentanţii” agenţiei anticorupţie şi că este pregătit să răspundă tuturor întrebărilor anchetei.
Potrivit NABU, suspecţii ar fi spălat 150 de milioane de hrivne (aproximativ 2,8 milioane de euro), bani ce ar fi fost folosiţi ulterior pentru a plăti cauţiunea unui acuzat într-un alt caz major de corupţie care a zguduit Ucraina anul trecut. Sumele ar fi fost disimulate printr-o serie de tranzacţii succesive.
Acest caz viza deturnări masive de fonduri în sectorul energetic. El a dus la demisia miniştrilor justiţiei şi energiei. A generat şi plecarea din funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale a mâinii drepte a lui Volodimir Zelensky, Andrii Iermak, considerat unul dintre cei mai influenţi oameni din Ucraina. Potrivit anchetatorilor, acest vast sistem de corupţie ar fi fost organizat de Timour Mindici, un om de afaceri considerat un prieten apropiat al preşedintelui Zelenski, care între timp a fugit în străinătate.
Până în prezent, nici preşedintele, nici şeful Cancelariei prezidenţiale, Kirilo Budanov, nici Mudra însăşi nu au oferit comentarii suplimentare cu privire la decizia de demitere anunţată de Zelenski, notează Ukrainska Pravda.
Corupţia este o problemă recurentă în Ucraina de mulţi ani. De la începutul invaziei ruse din 2022 au izbucnit mai multe scandaluri majore, inclusiv în cadrul armatei, ceea ce alimentează presiunea publică pentru curăţarea instituţiilor statului şi pentru reforme profunde.
Deşi NABU şi SAP au lansat numeroase operaţiuni şi anchete de amploare, aceste acţiuni au dus rareori la condamnări definitive în instanţă, ceea ce ridică semne de întrebare privind eficienţa luptei anticorupţie şi rezistenţa reţelelor de influenţă.
În 2025, Volodimir Zelenski a încercat să le retragă independenţa acestor două structuri anticorupţie. A fost însă nevoit să dea înapoi în faţa valului de proteste din societatea civilă şi din partea aliaţilor occidentali ai Kievului, care au insistat ca instituţiile anticorupţie să rămână autonome şi funcţionale.
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















