Zeci de mii de transnistreni au solicitat permise de conducere eliberate de autoritățile R. Moldova în baza mecanismului simplificat de preschimbare a acestor acte
1670
Un număr de 30 386 de cetățeni domiciliați în stânga Nistrului au solicitat, pe parcursul ultimilor șase ani, permise de conducere de model național, eliberate de autoritățile R. Moldova în baza mecanismului simplificat de preschimbare a acestor acte pentru persoanele cu domiciliu în regiunea transnistreană. Începând cu luna mai 2020, permisele de conducere de model național sunt eliberate fără susținerea unor examene adiționale, iar Biroul Politici de Reintegrare (BPR) atestă o dinamică „în creștere” a cestui fenomen.
Datele Agenției Servicii Publice arată că, din cele 30 386 de permise de conducere ale Republicii Moldova emise în baza mecanismului respectiv în perioada ianuarie 2017 - martie curent, 5 783 au fost eliberate în anul 2022 și 1 347 - în primul trimestru din 2023.
„La fel, conform cifrelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2023, la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au fost documentate cu plăci de model neutru 9 808 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană (Tiraspol – 6 829, Râbnița – 2 979), conform mecanismului agreat prin Decizia protocolară din 24 aprilie 2018”, informează BPR.

Instituția acuză încetinirea acestui proces de documentate cu plăci de model neutru din cauza unor restricții impuse de către așa-zisele autorități de la Tiraspol.
„În contextul restricțiilor menținute de către Tiraspol la prestarea serviciilor de înmatriculare primară, în trimestrul I 2023 se remarcă aceeași dinamică lentă de înmatriculare cu plăci neutre (164 de autovehicule înregistrate) ca și pe întreaga durată a anului 2022 (555 de autovehicule înregistrate), dacă e să comparăm cu anul 2021 când au fost înregistrate 4 780 de unități de transport. Pentru depășirea acestei situații, se impune ca Tiraspolul să depolitizeze problemele tehnice, să renunțe la obligarea spre dubla înmatriculare sau la impunerea de a retrage plăcile neutre, să marcheze progrese în uniformizarea standardelor și cerințelor fiscal-vamale aplicabile în privința mijloacelor de transport pe întreg teritoriul republicii”, arată BPR.
Aceeași sursă precizează că mecanismul plăcilor auto de model neutru nu substituie procesul de bază pe larg utilizat de locuitorii din regiune privind înmatricularea cu plăci de model național, iar accesul în traficul rutier internațional este acceptat doar în condițiile identificării clare a statului Republica Moldova, deținerii permiselor de conducere de tip național și a altor acte emise de autoritățile competente/ instituțiile autorizate din Republica Moldova.
17.02.2026
22:53
198
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
325
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
334
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
401
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
521
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
480
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
403
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
524
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
373
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
445
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
22:53
2
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
312
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
319
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
387
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
508
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
473
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
397
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
512
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
367
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
438
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
15:54
427
MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
17.02.2026
14:24
841
R. Moldova, „CONDAMNATĂ” să adere cât mai rapid la o alință de SECURITATE, pentru ca moldovenii să nu ajungă „carne de tun” pentru armata Rusiei. „Integrarea într-o alianță sau unirea cu România sunt opțiuni care oferă protecție reală”
17.02.2026
14:07
738
Ninsori ABUNDENTE timp de 24 de pre. Deciziile luate de Primăria Chișinău
522
Democrație locală cu cetățeni implicați: autoritățile din Republica Moldova și Consiliul Europei discută la Sireți consolidarea participării la procesul decizional
17.02.2026
11:45
621
Barometrul Școlar 2026: Încredere ridicată în școli, dar manualele și disciplinele STEM cer reforme urgente în învățământul din Republica Moldova
17.02.2026
10:44
568
Rusia susține că a doborât peste 150 de drone ucrainene deasupra Mării Negre, Crimeei și Mării Azov în ajunul negocierilor de la Geneva
17.02.2026
09:57
538
Plan național pentru revitalizarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia în perioada 2026-2027
17.02.2026
09:49
684
Angajată a unui centru de plasament din Bălți, condamnată pentru cumpărături pe „TEMU” din banii unei minore vulnerabile
17.02.2026
09:48
492
Ministerul Educației testează materialele de examen pentru peste 11 mii de elevi înaintea sesiunii naționale 2026
17.02.2026
08:15
595
Horoscopul zilei 17.02.2026
17.02.2026
07:00
680
Negocieri Rusia–Ucraina la Geneva sub mediere americană, cu aşteptări reduse, în timp ce Trump presează Kievul să accepte rapid dialogul
17.02.2026
06:36
881
Senatorul american Mark Kelly ia în calcul o candidatură la președinție în 2028 după disputa cu administrația Trump
17.02.2026
01:25
1461
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
982
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
780
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














