Stiri

Zaharova, „preocupată” de NEUTRALITATEA R. Moldova. Subalterna lui Serghei Lavrov pretinde că Occidentul „transformă R. Moldova în complice al crimelor de război săvârșite de regimul de la Kiev”

Actualitate 25.08.2023 18:32 Vizualizări1525
Zaharova, „preocupată” de NEUTRALITATEA R. Moldova. Subalterna lui Serghei Lavrov pretinde că Occidentul „transformă R. Moldova în complice al crimelor de război săvârșite de regimul de la Kiev”

Federația Rusă, prin intermediul putătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zaharova, pretinde că Statele Unite ale Americii ar urma să amplaseze pe teritoriul republicii noastre depozite cu armament, pentru transportarea lor ulterioară în Ucraina.

Zaharova, care în ultima perioadă a lansat mai multe falsuri despre R. Moldova, insistă că R. Moldova este „stat neutru”, iar Occidentul ar continua să atragă republica noastră în războiul din Ucraina.

„Autoritățile moldovenești duc țara spre prăpastie în care se află acum și Ucraina. Observăm transformarea consecventă a Moldovei într-o anexă logistică a regimului de la Kiev”, a spus Zaharova, reprezentanta statului care are trupe militare ilegale pe teritoriul R. Moldova și a declanșat războiul de la Nistru din 1992.

În același contest, Zaharova afirmă că R. Moldova ar urma să fie o țară de tranzit pentru armamentul livrat de Occident armatei Ucrainei.

„În prezent se lucrează pe subiectul amplasării în Moldova a unor depozite cu armament american care, potrivit unor analiști, poate fi ulterior trimis către Forțele Armate ale Ucrainei”, a menționat sursa citată.

Zaharova a adăugat că o astfel de situație ar pune în pericol nu doar stabilitatea și securitatea din regiune, dar și va transforma R. Moldova „în complice al crimelor de război, săvârșite de regimul de la Kiev”.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene susține că declarațiile Mariei Zaharova sunt false. ,,Neutralitatea țării noastre nu înseamnă izolare. Autoritățile dezvoltă parteneriate cu organizații și state pentru a păstra pacea și securitatea țării. În acest sens, R. Moldova cooperează cu cei care promovează valorile democratice. Din prima zi a războiului am condamnat ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Vom continua să oferim prietenilor noștri ucraineni toată asistența posibilă, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale. În același timp, suntem hotărâți să devenim un stat membru al UE. Avem un mandat puternic din partea cetățenilor, care au ales să trăiască într-o lume liberă, democratică și prosperă. Respingem orice tentativă de a submina aceste eforturi. R. Moldova rămâne ferm ancorată în spațiul valoric european", se arată într-o notă a MAEIE.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 681 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri