Vrei să-ţi faci un IMPLANT de păr? Află cât costă intervenţia şi în ce constă
8666
Sursa: ziare.com
Implantul de păr este cea mai frecventă intervenţie estetică la care apelează bărbaţii.
De câţiva ani, interesul bărbaţilor români este în continuă creştere pentru această intervenţie, datorită preţului accesibil şi a rezultatelor garantate pentru toată viaţa.
Cauzele alopeciei sunt în cele mai multe dintre cazuri genetice, iar primele manifestări apar adesea după adolescenţă. Alte cauze ale căderii părului sunt legate de stres, alimentaţie necorespunzătoare sau tulburări hormonale. Odată instalată alopecia, singura variantă de tratament este implantul.
Statistic vorbind, doi din trei bărbaţi chelesc până la vârsta de 60 ani, la nivel global, iar la peste 90% din cazuri cauza este genetică.
Vestea bună e că implantul de păr poate fi realizat şi în România. Una dintre modalităţile de implantare se numeşte F.U.E (Extracţia de Unităţi Foliculare) şi este una folosită la nivel european. Metodă F.U.E presupune o recoltare şi implantare fir cu fir a unităţilor foliculare.
„Concret, intervenţia constă în extragerea manuală a foliculilor de păr, unul câte unul, din zona donatoare, folosindu-se implanter-ul. Acesta este un instrument chirurgical de unică folosinţă, cu diametrul mai mic de un milimetru.
Apoi, foliculii de păr sunt implantaţi direct în regiunea cu probleme. Fiecare folicul este aşezat într-o anumită direcţie, unghi şi adâncime, cu ajutorul implanter-ului, o unealtă patentată. Rezultatele sunt pentru toată viaţa.
Părul implantat continuă să crească pe toată durata vieţii persoanei respective”, a explicat dr. Panaiotis Voiatzis, medic dermatolog, director medical Lookclinic.
Implantul de păr se realizează cu anestezie locală şi nu este necesară internarea în clinică. După intervenţie, pacientul îşi poate relua activităţile zilnice.
După realizarea implantului, este indicată folosirea unui şampon cât mai uşor, de genul celor pentru copii.
Rezultatul final se vede după 9-12 luni de la realizarea implantului.
Preţul pentru o zonă medie este de 2.550 EURO/4.250 fire de păr.
Panaiotis Voiatzis, medic dermatolog, director medical Lookclinic
Sursa: ziare.com
28.01.2019
19:03
3873
Trei tipuri de bărbați de care trebuie să fugi! Nu sta o clipă lângă ei
25.01.2019
19:02
4514
Când se MATURIZEAZĂ bărbații. Specialiștii au divulgat vârsta
31.12.2018
20:02
4743
De ce înșală femeile? Întrebarea și-a găsit, în sfârșit, răspunsul
29.12.2018
13:15
6659
PSIHOLOG // Vulnerabilitatea bărbaților: o normalitate de care nu trebuie să fugim
04.12.2018
12:15
2302
O tânără din Franța, la UN PAS DE MOARTE, după un ritual pe care îl urmează lunar aproape toate femeile
28.11.2018
18:30
4552
STUDIU // Bărbații cu chelie sunt mai puternici și mai încrezători
14.11.2018
07:30
2218
Tratamente NATURALE // Cum să-ți rehidratezi părul
12.11.2018
19:02
6078
Ce calități APRECIAZĂ femeile la bărbați?
12.11.2018
15:39
2541
INCREDIBIL // Invenția care ar putea ajuta bărbații să-și alăpteze bebelușii
01.11.2018
17:19
2668
ADEVĂRURI DURE // De ce eşti atrasă de bărbaţii care nu te respectă?
31.10.2018
20:02
3083
Bărbații NU se schimbă, se schimbă femeile care au fost trădate
27.10.2018
20:04
2642
Cele mai CIUDATE lucruri pe care femeile le spun bărbaților
20.03.2026
23:29
253
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
317
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
369
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
355
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
414
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
377
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
382
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
366
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
494
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
493
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
419
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
511
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
578
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
595
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
622
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
593
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
640
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
761
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
774
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
750
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
771
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
817
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
728
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
840
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
739
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














