Vlad Țurcanu, după votul din Parlament care l-a promovat la conducerea „Teleradio-Moldova”: „Practicile părtinitoare și partizane din Dealul Schinoasei vor înceta, făcând loc unor standarde profesionale recunoscute în lumea civilizată”
1862
Jurnalistul Vlad Țurcanu, care a fost votat astăzi de către Parlament în funcția de director general al Companiei „Teleradio-Moldova”, promite „o reconfigurare din temelii” la această instituție, ca să „poată răspunde așteptărilor pe care le are societatea”.
„Îi asigur pe toți actorii politici de faptul că vor avea la radioteleviziunea publică o reprezentare corectă, corespunzătoare anvergurii și poziției lor în societate. Îi înștiințez pe toți cetățenii că practicile părtinitoare și partizane din Dealul Schinoasei vor înceta, făcând loc unor standarde profesionale recunoscute în lumea civilizată, astfel încât această instituție să-și recapete bunul nume de odinioară”, a scris Vlad Țurcanu pe pagina sa de Facebook imediat după votul din Parlament.
Noul director al „Teleradio-Moldova” promite că va încerca să scoată compania, cu sprijinul autorităților și al partenerilor internaționali, „din paragina materială în care se găsește, în ideea de a-i imprima un aspect modern și atractiv”.
„Angajații de la Radio Moldova și Moldova 1 merită condiții decente de lucru, pentru a putea, la rândul lor, să furnizeze publicului emisiuni de calitate. Transformările structurale pe care le avem în vedere au menirea să reconfigureze din temelii această instituție, ca să poată răspunde așteptărilor pe care le are societatea. În definitiv, prin eforturi comune, „Teleradio-Moldova" are șansa să devină o platformă mediatică atractivă atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru ascultători și telespectatori”, a declarat Vlad Țurcanu.
Menționăm că Parlamentul l-a numit astăzi pe Vlad Țurcanu la conducerea companiei publice de radio și televiziune pentru un mandat de șapte ani.
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















