Vitalie Proca, condamnat la 12 ani de închisoare în România
2814
adevarul.ro Interlopul moldovean Vitalie Proca a fost condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare pentru omor. Sentința a fost dictată astăzi de Tribunalul București.
Proca este acuzat că a încercat să omoare în 2012 un tânăr în cartierul Vitan din București, pe care l-a confundat cu liderul lumii interlope din Piatra Neamț, Ioan Mironescu.
De asemenea, instanța a dispus ca Proca să fie expulzat din România, după ce își va ispăși pedeapsa. Decizia nu este definitivă, scrie Agerpres.ro.
Potrivit procurorilor, Vitalie Proca a fost angajat în anul 2012 să-l asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamț, Ioan Dumitru Mironescu. Acesta s-a deplasat în cartierul Vitan din București, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăilă, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră „AK 47”, în timp ce tânărul își parca autoturismul.
Vitalie Proca a fugit de la fața locului, iar Răzvan Mircea Isăilă a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au reușit să-i salveze viața. După atentat, Proca a fugit din România, însă a fost prins în Federația Rusă și încarcerat, după care a fost extrădat în România.
Cu aproximativ un an înainte de săvârșirea faptei în România, Vitalie Proca mai comisese o tentativă de omor, în Londra, asupra bancherului rus, Gherman Gorbunțov.
04.11.2017
12:00
03.07.2015
10:50
18.11.2013
11:43
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















