VIDEO // „Nou avânt transformărilor pe care le-am început”, motivul ultimelor remanieri de la Guvern. Cum explică Maia Sandu revenirea lui Andrei Spînu la MIDR: „Nu mai depindem de Moscova pentru prima dată în 30 de ani și este meritul tău, Andrei”
2835
Președinta Maia Sandu are „mari așteptări” de la cei trei noi miniștri care au depus astăzi jurământul de învestire în funcție - Dan Perciun, ministru al Educației și Cercetării, Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne.
Șefa statului a declarat în cadrul ceremoniei de învestire, desfășurată luni după-amiază la Președinție, că este vorba despre trei domenii „importante” de guvernare și s-a arătat sigură că procesele începute de foștii miniștri vor fi „continuate și accelerate”, astfel încât „să reușim să dăm un nou avânt transformărilor pe care le-am început”.
Maia Sandu și-a început discursul prin a mulțumi foștilor miniștri Ana Revenco, Anatolie Topală și Lilia Dabija pentru munca depusă: „Știu cât de mare a fost efortul și cât de mare a fost sacrificiul. Fiecare dintre acești oameni a muncit mult, fiecare a fost un model de corectitudine și merită toată aprecierea noastră”.
Ulterior, președinta a ținut să caracterizeze în termeni laudativi fiecare ministru numit astăzi în funcție.
„Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, cunoaște sistemul educațional încă din 2014, atunci când imediat după absolvirea Universității Cambridge a venit la Ministerul Educației în funcția de șef al Departamentului e-Transformare, în perioada în care eu eram ministru al Educației. Experiența lui în domeniul politicilor publice, în administrarea și îmbunătățirea proceselor instituționale a fost confirmată și în Parlament, acolo unde Dan a condus Comisia protecție socială, sănătate și familie. Cele mai importante inițiative și reforme care au fost pornite în acest domeniu au fost pornite cu contribuția lui Dan și aici vorbim și despre sistemul de oferire a compensațiilor pe timp de iarnă, un sistem elaborat în timp-record și care a fost lăudat inclusiv de către partenerii noștri internaționali, creșterea pensiilor, creșterea indemnizațiilor, noua alocare de resurse pentru familiile cu copii și multe alte lucruri, lista este lungă”, a spus Maia Sandu despre Dan Perciun.
CITIȚI și Trei miniștri din Guvernul Recean au DEMISIONAT. Anatolie Topală, Ana Revenco și Lilia Dabija vor fi înlocuiți. Luni vor fi numiți noii miniștri la MEC, MAI și MIDR
Șefa statului a explicat și revenirea lui Andrei Spînu în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după ce nu s-a mai regăsit în Guvernul Recean, fiind cel mai contestat ministru din Cabinetul Gavrilița.
„Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a fost responsabil de domenii extrem de complicate în mandatul precedent și mă refer în special la sistemul energetic. Andrei și-a asumat o lovitură de imagine, încercând să rezolve probleme extrem de complicate și le-a rezolvat într-o perioadă în care am văzut prețuri la resursele energetice foarte mari și, respectiv, și deciziile noastre au fost dificile. Andrei Spînu a reușit să asigure R. Moldova cu resurse energetice, în pofida crizei energetice și șantajului Moscovei. Nu am rămas nici fără gaze și nici fără energie electrică și, cel mai important, am reușit pentru prima dată în 30 de ani să diversificăm asigurarea statului cu gaze naturale, nu mai depindem de Moscova, repet, pentru prima dată în 30 de ani și aici este meritul rău, Andrei, în primul rând. Am început să lucrăm serios și pentru diversificarea celorlalte surse, mă referi și la proiectul care ne conectează cu România, linia Chișinău – Vulcănești, și multe alte lucruri”, a punctat Maia Sandu.

Președinta a remarcat și realizările lui Spînu care a administrat și portofoliul infrastructurii, menționând că proiectele începute trebuie accelerate, astfel încât să fie construite drumuri, căi ferate, poduri, dar și soluționate problemele la nivel local pentru a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor.
„Satul European este un program de succes. Cele 300 de kilometri de drumuri care au fost construite în acești doi ani și șantiere care au fost deblocate, fiind înghețate timp de cinci-șapte ani, toate proiecte inițiate trebuie să continue cu o viteză și mai mare”, a afirmat șefa statului.
Despre Adrian Efros, noul ministru al Afacerilor Interne, președinta a spus că acesta are experiență vastă în domeniul securității și menținerii păcii.
„Domnul Efros s-a manifestat, în special în ultimii doi ani, ca un foarte bun coordonator al Centrului unic de coordonare a crizei, după invazia Rusiei în Ucraina și, mai ales, în gestionarea crizei refugiaților. Domnul Efros a participat în misiuni de menținere a păcii și, respectiv, știe foarte bine care este prețul păcii. În MAI au fost inițiate procese importante, am văzut că au crescut capacitățile de asigurare a securității cetățenilor. În această perioadă, ministerul și instituțiile subordonate au reușit să combată tentativele de destabilizare a R. Moldova, să mențină ordinea publică și siguranța cetățenilor. Aceste acțiuni hibride, încercările de destabilizare vor continua. Avem un război în țara vecină, respectiv provocările sunt mari și va trebui să consolidăm în continuare capacitățile, să facem totul ca cetățenii R. Moldova să se simtă în siguranță”, a spus Maia Sandu.
CITIȚI și UPDATE // SECRETOMANIE la VÂRF: Cei trei NOI miniștri din Guvernul Recean, „anunțați” cu jumătate de oră înaintea depunerii la Președinție a jurământului de învestire în funcție
Și premierul Dorin Recean le-a mulțumit foștilor miniștri pentru „dedicația și efortul depus într-o perioadă destul de dificilă” și a trasat obiectivele pentru noii șefi ai celor trei ministere.
„Dan, educația este fundamentul societății noastre, noi trebuie să facem în primul rând educația universitară să fie competitivă, este foarte important pentru creșterea valorii adăugate în toate domeniile... La fel, este foarte important să creștem calitatea educației în școli, pentru asta trebuie să investim mai mult și să fim mai eficienți în alocarea resurselor în interiorul ministerului pentru creșterea calității învățătorilor. Andrei, bine ai revenit la infrastructură. Este foarte important să reducem ciclul de la concepere și până la darea în exploatare pe toate segmentele – drumuri, poduri, cale ferată, pentru că noi acum avem disponibilitatea prietenilor și partenerilor europeni, transatlantici, pentru ca să ne pună la dispoziție mijloacele financiare necesare. Pentru noi este important să construim o capacitate de implementare și să o accelerăm. La fel, este important să accelerăm „Satul European” și să-l facem mai accesibil pentru toate localitățile. Adrian, bine ai venit la MAI! Eu cred că experiența ta va fi foarte importantă pentru ca să reducem timpul de intervenție în toate colțurile R. Moldova și să creștem încrederea cetățenilor în polițiști, polițiștii de frontieră, pompieri, salvatori, carabinieri. Acești doi indicatori de performanță vor fi monitorizași foarte atent”, a punctat prim-ministrul Dorin Recean.
07.03.2026
08:10
339
Horoscopul zilei 07.03.2026
422
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
590
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
623
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
461
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
488
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
523
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
643
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
545
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
535
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
07.03.2026
08:10
318
Horoscopul zilei 07.03.2026
408
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
578
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
610
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
451
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
481
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
514
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
631
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
535
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
526
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
557
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
582
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
526
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
604
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
527
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
549
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
566
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
983
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
608
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
877
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
554
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
680
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
743
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
590
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
628
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
Horoscopul zilei 07.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














