VIDEO, DOC // Candidații Partidului „Șansa”, coordonat de penalul Ilan Șor, INTERZIȘI la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Premierul Dorin Recean, după ședința CSE: „Rusia vrea să ne rupă statul, să alimenteze separatismul”
3320
Candidații Partidului „Șansă”, în spatele cărora se află Federația Rusă care ar acționa prin intermediul grupării criminale conduse de fugarul Ilan Șor, au fost excluși de la alegerile locale generale din 5 noiembrie curent.
Decizia anularea înregistrării concurenților electorali desemnați de partidul politic „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie a fost luată vineri-seară, cu două zile înaintea scrutinului electoral, de către membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), a anunțat premierul Dorin Recean într-o conferință de presă.
Potrivit lui Dorin Recean, autoritățile statului au acționat în acest fel „din considerente de securitate națională, în condițiile unui război hibrid pe care Federația Rusă îl poartă împotriva R. Moldova”, pentru că „alegerile au început să fie cumpărate la propriu”. Decizia a fost luată după audierea rapoartelor instituțiilor de drept.
„Planul Federației Ruse este să subordoneze R. Moldova intereselor sale printr-un atac constant asupra instituțiilor de stat și asupra securității naționale. Ei vor să ne rupă statul, să-l divizeze, să alimenteze separatismul și să arunce societatea noastră în haos și violență. (...) Federația Rusă nu poate intra astăzi cu tancurile în R. Moldova așa cum a intrat în Ucraina. În schimb, intră cu crimă organizată, finanțată din plin, cu zeci de milioane de euro, bani murdari care să corupă justiția, funcționari publici, să finanțeze atacuri cibernetice, să submineze instituțiile statului, să corupă politicul, să distrugă sistemul electoral, să dezinformeze și să facă aici un război informațional”, a spus premierul.
Astfel, în dreptul candidaților Partidului „Șansă” din buletinele de vot va fi aplicată ștampila „Retras”, iar autoritățile electorale sunt obligate să îndeplinească această misiune până în seara zilei de 4 noiembrie 2023.
Premierul Recean a dezvăluit că planul menit să deturneze procesul democratic viza 95% din teritoriul R. Moldova, iar Federația Rusă a pompat cel puțin un miliard de lei pentru a-și îndeplini scopurile. Potrivit șefului Guvernului, acești bani ar asigura activitatea pentru un an a Institutului Oncologic sau a 300 de școli.
„Statul are obligația să curme aceste tentative de a semăna haos, panică prin banditism. Din păcate, cetățenii din R. Moldova sunt folosiți în aceste scopuri meschine. (...) Federația Rusă, prin grupul criminal care îi este în subordine, a setat un sistem complicat care să acopere în proporție de 95% toată republica. Au o rețea națională de trezorieri, coordonatori, persoane care racolează, persoane care instruiesc cum să comunice cu poliția, cum să atace poliția, cum să se comporte cu procurorii, cu funcționarii electorali, ce să facă etc. Au la dispoziție mijloace electronice criptate pentru mesagerie, pentru transfer de bani ilegali, criminali. Mai mult ca atât, utilizând corupția care a persistat până acum în republică, au acces la informații cu caracter personal și au folosit mai multe modalități pentru a aduce bani în republică - fizic, în genți, în kulioace, dar și prin sisteme electronice – carduri, aplicații online, aplicații”, a punctat prim-ministrul.
Aceeași sursă a adăugat că suma folosită în războiul hibrid împotriva R. Moldova este „fără precedent” și ar depăși de câteva ori costurile de campanie ale tuturor partidelor politice din cel puțin două scrutine electorale, iar din actualele alegeri nu este scos un partid politic, ci „o grupare criminală organizată”.„Așa cum justiția este coruptă, acest grup criminal amenință securitatea republicii. Cum se întâmpla până acum? Federația Rusă corupea câțiva oameni din politicul din R. Moldova și aceștia îi serveau interesele. Acum, când acest lucru este imposibil, avem planificarea cumpărării voturilor”, a mai spus Dorin Recean, accentuând că au fost acumulate sute și mii de probe audio, video, înscrisuri, mărturii din sudul, centrul și nordul R. Moldova, care demonstrează coruperea candidaților și a alegătorilor.
Întrebat de ce decizia de a scoate Partidul „Șansă” din alegeri a fost luată de CSE și nu de Comisia Electorală Centrală, premierul Dorin Recean a răspuns că „această decizie este despre o grupare criminală organizată în contextul atacului hibrid al Federației Ruse împotriva R. Moldova și procesul electoral este doar un element dintr-o schemă mai largă de subminare statalității și de punere în pericol a securității R. Moldova”.
21.03.2026
20:49
14
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
374
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
442
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
542
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
482
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
641
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
535
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
580
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
690
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
745
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
721
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
655
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
21.03.2026
16:48
348
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
434
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
533
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
476
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
633
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
529
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
573
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
686
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
740
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
717
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
653
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
709
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
710
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
754
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
699
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
664
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
667
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
809
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
757
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
626
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
772
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
845
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
842
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
896
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
826
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
834
Horoscopul zilei 20.03.2026
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














