VIDEO // Provocare în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău. Un bărbat cu mască pe față a aruncat recipiente cu substanțe inflamabile în misiunea diplomatică, chiar în apropierea rușilor care așteptau să voteze
2169
Un bărbat cu mască medicinală pe față a aruncat duminică, 17 martie, două recipiente cu substate inflamabile în direcția sediului Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, chiar lângă rușii care așteptau să voteze la alegerile prezidențiale. Momentul a fost surpris de reprezentanții unor posturi rusești de televiziune, care se aflau la fața locului.
Potrivit Poliției, incidentul a avut loc în jurul orei 11.30, iar suspectul a fost reținut.
,,Barbatul a fost imediat reținut și identificat, iar la momentul actual se află la Inspectoratul de poliție pentru audieri și documentare. Bărbatul de 54 de ani este cetățean al R. Moldova, dar declară că deține și cetățenia Federației Ruse, fapt care urmează să fie stabilit cu exactitate", comunică Poliția.
În timpul audierilor, suspectul a explicat că a recurs la acest gest fiind nemulțumit de acțiunile conducerii Federației Ruse.
Ambasada Federației Ruse a condamnat atacul de la sediul misiunii diplomatice și așteaptă „o pedeapsă corectă și severă” în raport cu făptașul de 54 de ani.
„Condămnam ferm încercarea de incendiere a Secției Consulare a Ambasadei Rusiei din Chișinău. Așteptăm o pedeapsă justă și severă. În ciuda oricăror provocări, votul în secție continuă în mod normal. Remarcăm o activitate ridicată și un număr mare de doritori de a participa”, comunică misiunea diplomatică.
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















