VIDEO // Proiect cultural INEDIT: Trupe și artiști de pe ambele maluri ale Prutului, concerte comune în spațiul românesc
1378
După ce au concertat acum cinci ani pe aceeași scenă la Chișinău, Mircea Rusu Band și Vali Boghean Band vor evolua pe 25 martie curent la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, începând cu ora 19.00, în cadrul concertului „Omu' bun și pomu' copt”.
Spectacolul este dedicat zilei de 27 martie 1918, când Sfatul Țării vota Actul Unirii Basarabiei cu România.
Lucia Culev, una dintre organizatoarele concertului, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că evenimentul din 25 martie dă startul unui proiect amplu care prevede organizarea a câte trei-patru spectacole pe an în mai multe orașe din R. Moldova și România, cu participarea interpreților și trupelor de pe ambele maluri ale Prutului, cum ar fi „Holograf”, „Taxi”, Alex Calancea Band etc.
Participanții selectați vor cânta folclorul și folkul românesc, dar și rock, jazz etc., făcând inclusiv schimb de piese.
Concertul din 25 martie va fi compus din două părți, prima cu muzică patriotică românească dedicată deputaților din Sfatul Țării, din primul Parlament al R. Moldova, oamenilor de cultură etc., iar spectatorii vor putea auzi, de exemplu, piesa „Basarabia” a lui Mihai Dolgan, pe versurile lui Dumitru Matcovschi, cântată în anii 90, dar și „Basarabie, ridică-ți fruntea” a lui Petre Teodorovici, pe versurile lui Grigore Vieru.
În partea a doua vor răsuna pese folk, de dor sau de dragoste.
În cadrul concertului de lunea viitoare vor evolua artiști de pe ambele maluri ale Prutului, printre care Mircea Rusu, Vali Boghean, Mariana Bulicanu, Tania Cergă, Andrei Glavan, Viorel Burlacu, Diana Brescan, Ansamblul „Cununița” etc.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Muzicienilor și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.08.2026
07:13
05.08.2026
06:06
05.08.2026
04:24
05.08.2026
03:58
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
Atac balistic rusesc asupra Kievului: doi morți, peste 20 de răniți și clădiri distruse în capitală și suburbii
Bărbat înarmat, cu arsenal și caiete „îngrijorătoare”, reținut la terenul de golf al lui Trump din California înaintea vizitei prezidențiale
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă

















