VIDEO, PROGRAM // Universitatea de Stat din Moldova, gazda Bookfest Chișinău 2022, care începe pe 31 august: Întâlniri cu unele dintre cele mai importante personalități din România și R. Moldova, lansări și achiziții de carte
1285
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău revine în capitala R. Moldova, iar a cincea ediție va avea loc între 31 august și 4 septembrie curent. Pentru ediția 2022 a Bookfest Chișinău, care va avea loc sub Înaltul Patronaj al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al președintelui României, Klaus Iohannis, au fost anunțate mai multe premiere.
Universitatea de Stat din Moldova (USM) va fi gazda evenimentului (Mediacor), iar timp de cinci zile, de la 10:00 la 20:00, vor avea loc dezbateri literare, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, ateliere de creație și achiziții de cărți. În total, circa 30 de edituri din România și Republica Moldova vor aduce în fața publicului peste 30 de mii de volume de carte pentru orice vârstă și preferințe literare.
„De Ziua Limbii Române, 31 august, dăm startul celui mai mare maraton al cărții. Timp de cinci zile, veți avea posibilitatea să vă întâlniți cu unele dintre cele mai importante personalități ale lumii culturale din România și Republica Moldova, să participați la cele mai interesante lansări de carte și să vă îmbogățiți biblioteca personală cu cele mai noi titluri de carte românească. Intrarea publicului va fi, ca de obicei, liberă la absolut toate evenimentele integrate în programul acestei ediții Bookfest Chișinău”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă rectorul USM, Igor Șarov.
Rectorul USM a mulțumit pentru acest eveniment care va sărbători „limba română și cartea românească” Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Ministerul Culturii al României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului, Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Uniunii Editorilor din Republica Moldova, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociației Editorilor din România.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat la eveniment că actuala guvernare a întreprins mai multe acțiuni pentru a susține cartea, inclusiv instituirea Zilei lecturii pe 14 februarie, dar și pentru a susține editurile, modificând legislația și intrducând noțiuni noi, precum „cărți audio” sau „cărți electronice”.
Totodată, începând cu anul viitor vor crește bugetele pentru editările de carte, a adăugat ministrul, îndemnând cetățenii R. Moldova să viziteze rafturile cu cărți din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău.
„Cititul este foarte periculos. El trezește adicție. Este acea adicție pe care trebuie s-o încurajăm”, a declarat Sergiu Prodan.
Directorul Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, a amintit, la rândul său, că Bookfest a fost lansat în România în anul 2006, iar din 2016 a trecut Prutul în R. Moldova, la inițiativa miniștrilor Culturii din R. Moldova și România de atunci.



18.02.2026
15:08
81
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
159
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
139
Reclamă Call of Duty interzisă în Marea Britanie pentru banalizarea violenței sexuale
18.02.2026
14:28
174
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
14:03
238
MedLife extinde programul #SperanțaNuMoareDeCancer: 195 de copii cu cancer testați genetic gratuit în 2025, peste 700 sprijiniți la nivel național
18.02.2026
13:59
300
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
338
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
263
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
286
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
283
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
15:08
0
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
104
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
90
Reclamă Call of Duty interzisă în Marea Britanie pentru banalizarea violenței sexuale
18.02.2026
14:28
98
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
14:03
227
MedLife extinde programul #SperanțaNuMoareDeCancer: 195 de copii cu cancer testați genetic gratuit în 2025, peste 700 sprijiniți la nivel național
18.02.2026
13:59
288
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
323
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
251
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
274
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
263
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
13:04
258
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
18.02.2026
11:47
365
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
18.02.2026
11:33
355
17 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și exploatarea prin muncă a trei adulți și cinci minori
18.02.2026
10:47
436
Zelenski anunţă că Kievul a readus acasă 2.000 de copii, dar mii rămân încă blocaţi în Rusia
18.02.2026
10:41
383
Doi tineri din Telenești, dintre care un minor de 15 ani, trimiși în judecată pentru răpire și omor cu deosebită cruzime
18.02.2026
10:09
800
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
18.02.2026
09:34
547
FOTO // Capital moldovenesc, oportunități europene: noua OFERTĂ bancară pentru finanțare în București
18.02.2026
07:53
490
Horoscopul zilei 18.02.2026
18.02.2026
07:07
489
Criza energiei lovește în plin micile afaceri din Ucraina: întreruperile de curent și costurile uriașe împing antreprenorii la limita supraviețuirii
18.02.2026
05:04
884
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
18.02.2026
02:05
744
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
639
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
671
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
653
DECIS // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
754
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














