VIDEO // Preoții Patriarhiei Ruse, „ARTILERIA grea” a lui Putin. Predica dintr-o biserică din Moscova amintește Statul Islamic. Patriarhia Moscovei numește „sacru” războiul din Ucraina și îi îndeamnă pe ruși să moară pe front, ca să ajungă în ceruri
1679
Un preot cunoscut din regiunea Moscova a publicat pe propriul canal de Youtube un video în care ține o predică în fața enoriașilor. El îi îndeamnă pe ruși să meargă la război cu un discurs care poate fi comparat cu cel din cazul teroriștilor ISIS. Aceștia erau trimiși la moarte cu promisiunea unei vieți mai bune în ceruri.
Pentru preotul Valery Soskovets din regiunea Moscova, războiul este o parte inevitabilă a vieții unui creștin. În discuțiile cu enoriașii săi, prelatul spune că „orice bebeluș botezat este destinat participării la război”.
Prezentăm mai jos traducerea integrală a discursului preotului:
„Biserica Sfântă ne învață astăzi cum trebuie să luptăm și să învingem în cel mai important război, în care fiecare creștin, încă dintr-o vârstă fragedă, când abia a fost adus pentru botez, este deja destinat să participe.
Acest război nu se poate încheia cu un acord de pace, pentru o anumită perioadă, sau cu un compromis: vom ceda în ceva și ei ne vor lăsa în pace – nu.
Războiul este cel mai important lucru, nu pentru anumite dorințe pământești sau achiziții, care sunt temporare. Acest război este pentru a ajunge în ceruri sau, în cazul înfrângerii, la mila diavolului.
A muri este inevitabil, așa că, dacă tot trebuie să murim, mai bine să murim pentru Hristos. Este mult mai bine decât să muriți de cancer, într-un spital, în scutece; este mult mai bine să muriți pentru Hristos. Scutul credinței va respinge toate săgețile celui rău”, a declarat preotul.
La sfârșitul lunii martie, pe site-ul Patriarhiei Moscovei a fost publicat așa-numitul decret al Consiliului Mondial al Poporului Rus, o organizație publică prezidată de Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii – care numește războiul din Ucraina „sacru” și susține că „întregul teritoriu al Ucrainei moderne ar trebui inclus în zona de influență exclusivă a Rusiei”.
Mai mult, patriarhul Kiril este cunoscut prin declarațiile sale în susținerea războiului din Ucraina. În septembrie 2022, acesta a declarat că moartea în timpul războiului din Ucraina “spală păcatele”.
Pe data de 20 august, Rada Supremă de la Kiev a adoptat o lege care interzice activitățile Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina și ale organizațiilor religioase asociate cu aceasta ca fiind nucleu de influență rusă și complice la invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina.
13.04.2026
12:24
503
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
430
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
490
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1622
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1547
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1938
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
788
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
780
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
824
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1003
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1046
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1089
Horoscopul zilei 11.04.2026
13.04.2026
12:24
499
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
428
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
488
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1620
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1546

04:30
1486
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1411
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1399
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1229
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1360
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1581
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1348
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1139
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1597
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1182
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1093
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1570
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1314
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi