Preoți și un episcop, care în campania electorală prezidențială au lansat acuzații la adresa Maiei Sandu, au fost DECORAȚI de Igor Dodon
13173
Facebook//Igor Dodon Șeful statului Igor Dodon a decorat ieri un grup de 17 preoți, inclusiv episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, dar și alte trei fețe bisericești care în campania electorală prezidențială au ieșit într-o conferință de presă și au îndemnat lumea să nu voteze pentru Maia Sandu, deoarece ar fi „stearpă”.
Cu prilejul marcării zilei canonizării voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, cele 17 fețe bisericești au primit Ordinul „Bogdan Întemeietorul”, „Ordinul de onoare” și „Meritul civic” din partea președintelui Dodon, care în campania electorală prezidențială a fost susținut în mod deschis de preoții Mitropoliei Moldovei.
„Astăzi (ieri n.r.) este ziua canonizării voievodului moldovean Ștefan cel Mare, numit și „atletul lui Hristos”, un apărător ferm al religiei creștine și un înălțător de mănăstiri. Îmi face o deosebită plăcere ca în ziua canonizării lui Ștefan cel Mare, să înmânez decorații de stat la 16 preoți ai Mitropoliei Moldovei, inclusiv unor preoți din Găgăuzia, din Transnistria. Religia creștină ne unește, iar noi trebuie să fim uniți în jurul ei”, a scris Dodon pe pagina sa de facebook.
Ordinul „Bogdan Întemeietorul” i-a fost acordat episcopului de Bălţi şi Făleşti, Marchel, care în ultimele zile ale campaniei electorale prezidențiale a îndemnat vineri creştinii din R. Moldova „să nu fie indiferenţi faţă de viitor, să se prezinte la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale pe 13 noiembrie şi să nu o aleagă pe candida proeuropeană Maia Sandu, spunând că ea prezintă un „pericol pentru Biserică” şi că ar fi „stearpă”.
Preoţii, în frunte cu Episcopul Marchel, au declarat că oamenii trebuie să susţină un candidat creştin şi moral sănătos, aşa cum, în opinia lor, este candidatul prorus Igor Dodon.

Cele patru fețe bisericeștim care au fost prezente în conferința de presă din anul 2016, apar și în poza de grup, alături de Igor Dodon

14.07.2026
10:08
06.07.2026
11:02
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
13.10.2025
13:06
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















