VIDEO // Premierul României vorbește despre Marea Unire: „Suntem în fața unei provocări care să ne permită să DESĂVÂRȘIM acest proiect”
8074
Premierul României, Dacian Cioloș, este convins că astăzi, la 98 de ani de la Marea Unire și cu doi ani înaintea centenarului acestui eveniment important, suntem în fața unei provocări care să ne permită să desăvârșim acest proiect al României moderne.
„Se spune că 1 decembrie 1918 a fost un miracol al istoriei. Într-adevăr consfințirea Marii Uniri a României moderne a fost un miracol al istoriei. Însă, în spatele acestui miracol se aflau oameni, oameni care au știut să viseze, au știut să pună în aplicare acest ideal cu consecvență, cu stăruință. Astăzi, la 98 ani de la acel eveniment și la doi ani de la centenarul Marii Uniri, suntem în fața unei provocări care să ne permită să desăvârșim acest proiect al României moderne”, se arată într-un mesaj al premierului Cioloș.
Potrivit oficialului, înfăptuirea Marii Uniri e posibilă doar dacă toată lumea își va asuma un proiect de țară. „Asta dincolo de diferențe de viziune, dincolo de chestiuni cotidiene pe care le avem de rezolvat. Acest vis și această viziune asupra ceea ce vrem de la România modernă, de la România viitorului, ne poate ajuta să găsim în noi forța coerenței, coeziunii în a susține un proiect de țară. Prin alegerile pe care le vom avea sper că vom putea duce la bun-sfârșit acest proiect. De acest proiect va depinde viitorul României. Doar împreună putem să ne asumăm acest proiect. La mulți ani, România! La mulţi ani românilor din țară și de pretutindeni! La mulți ani tuturor celor care trăiesc în România!”, se mai arată în mesajul premierului Dacian Cioloș.
30.03.2018
14:48
3990
Un fost PREMIER de la București înființează un nou PARTID politic: „Vreau să fiu parte a unui partid mare cu oameni noi”
05.07.2017
17:41
2209
Macron-ul României? G. Liiceanu: La noi există mizerabili seducători, care mint poporul că se căsătoresc cu el
09.03.2017
16:00
2409
Un fost PREMIER din România nu exclude că în viitorul apropiat ar putea lansa un nou PARTID POLITIC
19.02.2017
13:02
2593
Primul MESAJ al fostului premier Cioloș către Sorin Grindeanu: V-ați înșelat
06.02.2017
10:02
2356
Mesajul lui Dacian Cioloș după PROTESTELE record de duminică seara
06.01.2017
08:30
2169
Cioloş, despre Grindeanu: Eu îi doresc succes, nu îi va fi deloc, deloc, deloc uşor
04.01.2017
18:30
3243
Cioloş a făcut bilanţul Cabinetului său: „Nu exclud implicarea în politică”
02.09.2016
11:16
3914
CUTREMUR în GUVERN. Procurorii ANTICORUPŢIE intervin ÎN FORŢĂ
26.04.2016
09:42
2927
Un MINISTRU a fost dat afară din Guvern. Cine este înlocuitorul
30.01.2016
18:05
3832
După ce s-au întâlnit la București, premierul Coloș i-a trimis o scrisoare lui Pavel Filip. Iată ce îi scrie
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














