12:30:02 11.04.2026
Stiri

VIDEO „Penalul” ex-președinte democrat al raionului Ialoveni care ar fi pretins mită de 180 de mii de euro, surprins la sfințit ouăle de Paști

Anticorupție 05.05.2016 10:52 Vizualizări2871

Fostul preşedinte al Consiliului raional Ialoveni, Lilian Popescu, cercetat penal într-un caz de extorcare a 180 000 de euro de la administratorul unei companii autohtone, este surprins într-un video realizat în Noaptea Învierii într-o biserică din Ialoveni.

Acesta s-a îmbrăcat în cămașă populară și a ascultat smerit slujba de Înviere alături de mai mulți enoriași (min. 4.32).

Anterior, același Popescu a fost surprins la o ședință a activului Partidului Democrat din raionul Ialoveni, asta chiar dacă, potrivit Centrului Național Anticorupție, din data de 1 martie curent, politicianul se afla în arest la domiciliu.

Atunci, colegul său de partid, deputatul Sergiu Sârbu, l-a „scuzat”, declarând că acesta și-ar fi cerut voie de la procurori să participe la acea ședință.

Acum, fostul președinte democrat al raionului Ialoveni a scăpat și de arestul la domiciliu. Viorel Morari, procurorul anticorupție, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că Lilian Popescu are acum doar interdicția de a părăsi hotarele R. Moldova până la 29 mai curent.

Menționăm că, pe 28 octombrie 2015, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul lui Popescu, în cadrul dosarului penal în care este cercetat. Ulterior, fostul președinte al raionului Ialoveni a fost anunțat în urmărire internațională, bănuit că ar fi pretins mită de 180 de mii de euro de la un agent economic.

La 1 martie curent, acesta a venit benevol la sediul CNA și s-a predat oamenilor legii, după ce la începutul acestui an presa a publicat poze în care Popescu era surprins luând masa într-un centru comercial din Iași, România.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 337 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 763 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte