VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria primului președinte al R. Moldova, Mircea Snegur: „Va rămâne în istoria Republicii Moldova ca președintele care a adus Independența, Limba română și Tricolorul”
1302
Ședința de astăzi a Parlamentului a debutat cu un moment de reculegere ținut de către deputați în memoria primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care a decedat pe 13 septembrie curent la vârsta de 83 de ani.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat într-un scurt discurs că Mircea Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova, iar trecerea sa la cele veșnice este o pierdere irecuperabilă pentru fiecare cetățean al republicii noastre.
CITIȚI și GALERIE FOTO // Primul PREȘEDINTE al R. Moldova, petrecut pe ultimul drum. Sute de oameni, inclusiv actualul șef al statului Maia Sandu și foștii președinți Lucinschi, Voronin și Timofti, i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Snegur
„Mircea Snegur va rămâne în istoria Republicii Moldova ca președintele care a adus Independența, Limba română și Tricolorul. Noi, cei de aici, suntem datori ca aceste valori, fără de care un stat nu poate fi numit stat, să le ducem mai departe”, a declarat șeful Legislativului.
Mircea Snegur a fost înmormântat cu onoruri de stat sâmbătă, 16 septembrie, la Cimitirul Central de pe str. Armenească din Chișinău.
20.10.2026
09:34
20.10.2026
09:09
20.10.2026
09:07
20.10.2026
08:44
20.10.2026
08:17
20.10.2026
07:37
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
09:09
20.10.2026
09:07
20.10.2026
08:44
20.10.2026
08:17
20.10.2026
07:37
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
















