VIDEO // MINUNE la Spitalul Clinic Republican: Medicii au SALVAT viața unei gravide internate mai mult moartă decât vie, dar și a copilului acesteia născut prematur la doar 29 de săptămâni. „Era la limita compatibilității cu viața”
2007
O tânără de 20 de ani din R. Moldova a fost salvată de la moarte, medicii de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” (SCR) reușind să-i salveze și bebelușul, care a venit pe lume prematur.
Șeful Clinicii ATI de la SCR, Victor Cojocaru, susține că pacienta a fost adusă dintr-un raion al R. Moldova în stare critică, la „limita compatibilității cu viața”, iar greșeala ei a fost că s-a adresat prea târziu după ajutor medical, la o săptămână de la primele simptome ale infecției COVID-19.
„A fost internată la noi în regim de urgență, adusă într-o stare critică, practic la limita compatibilității cu viața, cu plămânii afectați în proporție de 100%, deja în stare de șoc. Era gravidă în 29 de săptămâni, o sarcină periculoasă, deoarece copilul nu este încă matur. Am pregătit timp de 12 ore copilul pentru naștere prematură prin cezariană, astfel încât plămânii copilașului să fie viabili”, își amintește profesorul Cojocaru.
Munca echipei medicale a fost una dificilă, fiindcă pacienta nu avea numai insuficientă respiratorie, ci și cardiacă, erau afectate mai multe organe, inclusiv ficatul și rinichii.
Astăzi, pacienta nu are practic deloc sechele, spune Victor Cojocaru, iar bebelușul acesteia, transferat imediat după naștere la Institutul Mamei și Copilului, este bine și nu se mai află în Secția de terapie intensivă.
De altfel, singura dorință a tinerei, care este mamă a doi copii, era să ajungă la bebelușul ei de la Institutul Mamei și Copilului, lucru care s-a întâmplat pe 1 iunie curent.
Ea își amintește că avea febră foarte mare, nu mai putea respira și nu se mai putea ține pe picioare atunci când a ajuns la spital.
Menționăm că, în ultimul an de pandemie, medicii de la SCR „Timofei Moșneaga” au salvat de la moarte circa 40 de femei însărcinate și lăuze, internate în stare gravă la spital din cauza noului coronavirus.
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















