Stiri

VIDEO // Mărturiile killer-ului care urma să-l UCIDĂ pe Vlad Plahotniuc. ARUNCĂTORUL de grenade era pregătit pentru această operațiune

Social 27.04.2017 14:40 Vizualizări3779

Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, împreună cu cei ai Inspectoratului Național de Investigații, spun că au avansat în investigarea dosarului tentativei de omor a președintelui Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc.

Potrivit mărturiilor depuse de către unul dintre principalii organizatori ai asasinatului eșuat, dosarele penale pe numele lui Grigore Caramalac deschise în R. Moldova sunt printre motivele comandării lichidării politicianului, pe care autoritatea criminală îl consideră vinovat de intentarea cauzelor penale.

Printre persoanele reținute sunt și apropiați ai autorității criminale respective, inclusiv un bărbat arestat în anii 90 împreună cu Grigore Caramalac pentru o crimă săvârșită atunci.

Oamenii legii au stabilit la audieri că inițial exevutirolor li s-a comandat „avertizarea” politicianului, iar după ce le-a fost transmisă o parte din bani, 200 de mii de dolari, s-a insistat ca ținta să fie lichidată, chiar dacă și-ar fi pierdut viața mai mulți oameni.

Citește și:
DETALII NOI despre tentativa eșuată de ASASINARE a lui Vlad Plahotniuc: Killerii urmau să fie LICHIDAȚI „la comanda lui Caramalac”

Potrivit mărturiilor unuia dintre cei reținuți de organele de drept, în operațiune urma să fie folosit un aruncător de grenade. Pentru a fi siguri că „ținta” va fi lichidată, urmau să fie distruse două etaje ale sediului GBC, acolo unde are oficiu Plahotniuc. Unii organizatori ai asasinatului au mărturisit că se temeau că, după realizarea acestei comenzi, să nu fie omorâți și ei pentru a fi șterse urmele crimei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 05.09.2026 05.09.2026 13:34 595 Horoscopul zilei 05.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri