VIDEO, FOTO // „AVIA INVEST” începe construcția celui MAI MARE TERMINAL de pasageri din regiune
2890
Compania „Avia Invest”, care administrează principala aerogară a R. Moldova, a prezentat astăzi schița proiectului noului terminal al Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Cu o suprafață totală de 55.000 de metri pătrați, terminalul ar urma să deservească anual 4,2 milioane de pasageri, cu posibilitatea de extindere până la 4,5 milioane de pasageri pe an.
Potrivit reprezentanților companiei, viitorul terminal al AIC va avea cinci pasarele telescopice pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor. La conceptul viitorului edificiu, arhitecții au ținut cont atât de aspectul vizual inedit și inovațional, cât și de funcționalitatea construcției.
.jpg)
Sala Mare de „Sosiri” și „Plecări” a fost proiectată astfel încât să ofere perspectiva extinderii clădirii terminalului, fără să fie perturbat procesul operațional. Clădirea include un nucleu funcțional central, prevăzut cu facilități pentru deservirea pasagerilor și a gestionării eficiente a bagajelor și a scărilor telescopice, utilizate la îmbarcarea și debarcarea pasagerilor.

Clădirea conceptuală modernă a viitorului terminal este o adevărată creație arhitecturală. Fațadele din zonele nord și sud sunt realizate în totalitate din sticlă structurată. O parte din elementele construcției sunt concepute sub formă de console, care protejează de lumina soarelui intrarea principală și ieșirea din clădirea terminalului, precum și spațiul intern.
Profilul complex al acoperișului creează o structură de sprijin stabilă. O parte a acoperișului este vitrată, astfel ca să fie permisă iluminarea suplimentară a spațiului interior. Sistemul de scurgere va permite reutilizarea apei colectate în scopuri tehnice.

Locația terminalului oferă posibilități de conectare la infrastructura rutieră existentă. În același timp, sunt prevăzute intrări separate pentru terminalele vechi și noi. Atât în timpul procesului de construcție, cât și după darea în exploatare a noului Terminal, funcționalitatea vechiului terminal nu va fi afectată, dau asigurări reprezentanții „Avia Invest”.

Noul proiect prevede și construcția unei parcări imense de mașini, care va acoperi pe deplin necesitățile călătorilor. Aspectul vizual al viitorului terminal și funcționalitatea acestui vin să completeze designul unic și modern al Aeroportului Internațional Chișinău.
Conceptul noului terminal al Aeroportului Chișinău a fost elaborat de către S.C. ARHISTRAT DECO SRL. Vasile Stratu este autorul proiectului, iar din echipa sa mai fac arhitecții Cojocaru Nicoleta și Lemne Elena.

AIC este membru al Consiliului Internațional al Aeroporturilor, al Asociației „Aeroport” a Aviației Civile a țărilor CSI, precum și al L’association des Aeroports de Langue Francaise Associes a l’Aeroports Council International.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.08.2026
09:34
12.08.2026
07:26
12.08.2026
07:04
12.08.2026
03:14
12.08.2026
02:26
12.08.2026
02:17
12.08.2026
00:52
11.08.2026
23:41
11.08.2026
23:23
11.08.2026
22:49
11.08.2026
21:49
11.08.2026
21:11
11.08.2026
20:37
11.08.2026
20:22
11.08.2026
19:43
11.08.2026
19:18
11.08.2026
18:59
11.08.2026
17:45
11.08.2026
17:31
11.08.2026
17:29
11.08.2026
17:27
11.08.2026
17:23
11.08.2026
16:57
11.08.2026
16:55
11.08.2026
16:16
Procurorii britanici cer justiției din SUA să-i țină în arest pe frații Tate: risc de fugă și intimidare a martorilor în dosarul de extrădare
Drone doboară clădiri rezidențiale în portul rusesc Novorossiisk, zeci de aparate interceptate și în Sevastopol, iar un atac rusesc incendiază un centru comercial la Zaporojie
Putin, la Universitatea din Novosibirsk: „Nu mi-a fost frică niciodată de nimic”, nici de „ameninţările” inteligenţei artificiale
De ce e atât de greu să pui un preț corect pe inteligența artificială și pe consumul de tokeni
















