VIDEO // Cum a ajutat filmul „Şoricelul Familiei” la regăsirea unei CAPODOPERE pierdute
2380
O capodoperă a picturii, dispărută de pe piaţă de aproape 80 de ani, a fost vândută cu o sumă reprezentând o mică avere, la o licitaţie organizată sâmbătă seară la Budapesta, după ce a fost identificată din întâmplare într-un decor utilizat în filmul de animaţie „Stuart Little/Şoricelul Familiei”.
Pictura „Sleeping Lady with Black Vase”, o capodoperă a maestrului avangardist maghiar Robert Bereny (1888-1953), a fost achiziţionată cu 229 500 de euro, la o licitaţie urmărită cu mare interes de companii de presă din lumea întreagă.
Cumpărătorul este un colecţionar maghiar care nu a dorit ca identitatea lui să fie dezvăluită, au precizat reprezentanţii galeriei de artă „Virag Judit”, organizatoarea licitaţiei.
„Este o pânză fantastică. Sper că noul ei proprietar să o împrumute pentru expoziţii”, a declarat Lidia Szajko, nepoata pictorului şi soţia acestuia, Eta, care este reprezentată în tablou.
Tabloul, ce avea un preţ estimativ de aproximativ 110 000 de euro, era considerat pierdut pentru totdeauna încă din anii 1920. El ar fi putut să figureze încă multă vreme pe lista obiectelor de artă pierdute, dacă nu ar fi existat Gergely Barki, un expert în artă, care lucrează pentru Muzeul Naţional al Ungariei.
În 2009, potrivit descopera.ro, el a reperat tabloul în timp ce viziona, alături de fiica sa în vârstă de trei ani, filmul de animaţie „Şoricelul Familiei”, în care, alături de şoricelul omonim, apar şi actorii Michael J. Fox, Geena Davis şi Hugh Laurie.
„Nu-mi venea să cred ochilor atunci când am văzut capodopera lui Bereny, pe care toată lumea o credea pierdută, agăţată pe un zid, lângă Hugh Laurie!”, a declarat Gergely Barki.
Expertul maghiar cunoştea lucrarea datorită unei vechi fotografii alb-negru, publicată într-un catalog din 1928. Pânza nu fusese remarcată de niciunul dintre milioanele de spectatori care văzuseră filmul, după lansarea acestuia în 1999.
Chiar şi personajul animat Stuart Little a reacţionat, pe contul său de Twitter, faţă de emoţia mediatică generată de anunţul descoperirii acestei pânze valoroase: „Sunt puţin vexat de faptul că jocul actorilor nu a reţinut atenţia nimănui, totuşi, ce onoare!”.
După identificarea picturii, Gergely Barki a reuşit să dea de urmele scenografei care a realizat decorurile utilizate în timpul filmărilor pentru această peliculă, în Statele Unite: „Ea mi-a spus că a văzut tabloul la un anticar din Pasadena, în California, şi l-a cumpărat cu o sumă derizorie, considerând că stilul său avangardist se potrivea cu sufrageria lui Stuart Little”.
Scenografa a vândut apoi tabloul unui colecţionar privat după ce a descoperit, cu ajutorul lui Barki, că achiziţionase o operă valoroasă. Identitatea acelei persoane, vânzătorul de la Budapesta, unde a fost reprezentat de o galerie de artă, nu a fost dezvăluită.
07.05.2018
19:01
2202
VIDEO // A vandalizat un tablou în valoare 2,95 milioane de dolari
18.11.2017
11:30
3008
Cel mai SCUMP tablou din lume: Un miliardar RUS a vândut un da Vinci cu 450 de milioane de dolari
10.11.2017
20:01
2940
Tabloul lui Dali, care a stârnit CONTROVERSE. Doar un geniu vede diferenţa între autentic şi fals
10.10.2017
14:01
2063
ATAC la adresa lui Hitler cu şurubelniţa: „Unde este MIZERIA...”
07.02.2015
09:15
2787
Cel mai scump tablou din istorie! Cine l-a cumpărat și cât a costat?
24.02.2025
10:38
2514
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4462
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21482
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4269
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2713
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
28.03.2026
08:36
345
Horoscopul zilei 28.03.2026
434
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
622
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
547
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
671
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
600
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
633
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
622
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
640
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
670
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
583
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
567
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
674
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
831
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
589
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
683
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2166
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
751
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
712
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
790
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
799
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
744
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
767
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
714
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
723
Horoscopul zilei 27.03.2026
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














