09:38:57 30.03.2026
Stiri

VIDEO, FOTO // Candidatul Ion Diacov propune CONSTRUCȚIA unei uzine de RECICLARE a deșeurilor, pentru a scăpa Chișinăul de gunoiștile neautorizate de la periferia capitalei

Partide/Comunicate 23.09.2019 16:36 Vizualizări1212
VIDEO, FOTO // Candidatul Ion Diacov propune CONSTRUCȚIA unei uzine de RECICLARE a deșeurilor, pentru a scăpa Chișinăul de gunoiștile neautorizate de la periferia capitalei captură

Municipiul Chișinău va scăpa de gunoiștile neautorizate, care s-au înmulțit pe la periferia capitalei, doar dacă va fi edificată o uzină de reciclare a deșeurilor. Declarația îi aparține candidatului „Partidului Nostru” la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ion Diacov, care a mers la o gunoiște neautorizată din sectorul Buiucani al capitalei.

Ion Diacov a menționat într-o înregistrare video că a fost sesizat de localnici despre această gunoiște, care este un real pericol pentru oameni, dar și pentru mediul înconjurător. La gunoiștea respectivă, care se află chiar în apropierea blocurilor locative, sunt aruncate mai multe categorii de deșeuri, care ulterior sunt acoperite cu pământ. Este vorba chiar și de televizoare sau altă tehnică video sau audio.

„Am fost sesizat despre gunoiștea respectivă de către alegători, la una dintre întâlnirile pe care le-a avut recent. După cum vedem, situația ecologică a orașului se agravează de la un an la altul. Noi plătim milioane de lei pentru evacuarea deșeurilor... Chiar nu se poate de construit o uzină de reciclare a deșeurilor?”, a întrebat candidatul „Partidului Nostru”.

De asemenea, Ion Diacov a mai remarcat că la gunoiștea din sectorul Buiucani mai sunt aruncate crengi și alte resturi vegetale din care pot fi produse brichete și peleți.

„Am putea soluționa concomitent două probleme: să ne debarasăm de deșeuri și să obținem combustibil ecologic”, spune Ion Diacov.

În prezent, deșeurile din Chișinău sunt depozitate pe poligonul din Țânțăreni. Localnicii au protestat de mai multe ori, cerând închiderea gunoiștii. Autoritățile capitalei au alocat mai multe milioane de lei pentru a îmbunătăți infrastructura în sat și a fi lăsate, astfel, să ducă gunoiul acolo.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
30.03.2026 08:40 159 Horoscopul zilei 30.03.2026
29.03.2026 08:20 798 Horoscopul zilei 29.03.2026
28.03.2026 08:36 972 Horoscopul zilei 28.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.27 1 USD 17.62 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte