VIDEO // Autoritățile au lansat prima HARTĂ interactivă a produselor TRADIȚIONALE din R. Moldova. Această aplicație e destinată, în primul rând, TURIȘTILOR
4154
captură Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a lansat astăzi prima hartă interactivă a produselor tradiționale din R. Moldova. Harta respectivă este împărțită în unități administrative, iar cei care o vor folosi vor putea afla ce produse tradiționale pot găsi într-o localitate sau alta.
Potrivit directorului interimar al AGEPI, Andrei Popa, avantajul acestui sistem este că producătorii pot obține profituri mult mai mari pentru unele produse cu caracteristici deosebite, datorită originii geografice: „Experiența unor țări precum Franța, Italia, Spania sau Portugalia ne demonstrează că indicatorii geografici reprezintă un instrument eficient în promovarea produselor”.
Expertul Anatol Fală, care a fost implicat în elaborarea harții respective, a precizat că această aplicație va fi utilă, în primul rând, pentru turiștii care vizitează R. Moldova.
„Turiștii nu vor veni doar să vadă Orheiul Vechi sau cramele de la Purcari sau Mileștii Mici. Ei vin, de obicei, pentru ca să se vadă cultura noastră, iar cultura începe de la aceste produse tradiționale. În perioada 2017-2018, am făcut o evaluare a produselor agricole, agroalimentare și a obiectelor de meșteșugărit, care ar putea fi promovate ca produse tradiționale. Am descoperit multe produse care merită a fi înregistrate. Pe această hartă nu sunt toate produsele, ci doar o parte din ele. În spatele acestor produse trebuie să fie un grup de producători, care să le valorifice”, a adăugat Fală.
Sursa citată a mai adăugat că harta rămâne mereu deschisă pentru a fi completată.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
01.10.2026
11:10
01.10.2026
11:04
01.10.2026
10:35
01.10.2026
10:21
01.10.2026
09:32
01.10.2026
09:30
01.10.2026
08:18
01.10.2026
07:45
01.10.2026
04:05
01.10.2026
03:24
01.10.2026
00:44
01.10.2026
00:09
01.10.2026
00:06
30.09.2026
23:59
30.09.2026
23:22
30.09.2026
23:06
30.09.2026
22:42
30.09.2026
22:34
30.09.2026
22:21
30.09.2026
21:39
30.09.2026
21:10
30.09.2026
20:49
30.09.2026
20:20
30.09.2026
19:52
30.09.2026
19:43
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















