VIDEO // Atac masiv cu RACHETE asupra Ucrainei. Armata lui Putin a bombardat Kievul și alte regiuni importante din Ucraina. Rușii au folosit o rachetă hipersonică „Kinjal” pentru a lovi o centrală electrică din Kiev
1664
Rusia nu renunță la atacuri masive împotriva Ucrainei, astfel că, în această dimineață, au fost bombardate regiunile Harkov, Odesa și Kiev din estul, sudul dar şi în vestul țării. Potrivit presei internaționale, în Kiev au fost auzite cu puțin timp în urmă explozii puternice, fiind observată chiar și o dronă, deasupra orașului Lviv. Primarul Kievului a confirmat informația și se teme pentru siguranța cetățenilor.
După o perioadă tensionată în care s-a discutat mult despre lupta pentru orașul Bahmut, cât și despre criza Rusiei de muniție, armata lui Putin a atacat din nou în acestă dimineață regiunile Harkov şi Odesa, din estul, sudul dar şi în vestul Ucrainei, potrivit autorităţilor locale.
„Inamicul a efectuat peste 15 lovituri asupra oraşului şi a regiunii Harkov. Ocupanţii ţintesc din nou instalaţii esenţiale. Potrivit primelor informaţii, o clădire rezidenţială privată din regiunea Harkov a fost lovită”, a declarat guvernatorul regional Oleg Sinegubov, cu puțin timp în urmă, menționând că va reveni cu informații clare privind potențialele victime și pagube.
De asemenea, la Harkov, primarul regiunii, Igor Terehov a raportat că a fost vizată „infrastructura energetică”, avertizând „probleme” cu electricitatea în anumite părţi ale oraşului.
Nici regiunea Odesa din sudul ţării nu a fost ferită de atacurile rușilor, astfel încât, guvernatorul Maksim Marcenko a transmis că există probleme la infrastructura energetică regională după lansarea mai multor rachete. În urma atacurilor, mai multe clăditi rezidențiale au fost avariate.
Potrivit guvernatorului, nu au existat victime, însă au fost introduse restricții care vizează „restricţii în aprovizionarea cu energie electrică”. În regiunea Kiev, apărarea aeriană funcţiona, potrivit administraţiei militare locale.
În vestul Ucrainei, oamenii au fost sfătuiți de către guvernatorul regiunii Hmelniţki, Serghi Gamalii, să „rămână în adăposturi”, deoarece „inamicul loveşte infrastructurile esenţiale ale ţării”.
Rusia pare că nu dă niciun semn de pace, în ciuda tuturor reuniunilor care au ca bază o potențială pace și o sancționare și mai aspră a Rusiei, dacă nu pune punct acestor atacuri agresive.
Vitali Klitschko a anunțat că una dintre țintele atacurilor rusești din această dimineață a fost cartierul Holosiiv din capitală. Momentan, nu se cunosc detalii despre victime sau pagubele suferite.
„Au fost explozii în cartierul Holosiivski al capitalei. Toate echipele de răspuns au fost trimise la faţa locului. Mai multe detalii urmează”, se arată în postarea publicată de primar.
Autoritățile din Kiev spun că Rusia a folosit o rachetă hipersonică Kinjal pentru a lovi o centrală electrică din capitala Ucrainei.
01.04.2026
11:24
132
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
108
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
78
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
121
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
229
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
228
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
294
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
433
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
553
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
01.04.2026
01:20
516
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
11:24
0
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
38
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
36
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
99
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
01.04.2026
10:11
219
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
218
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
01.04.2026
08:39
286
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
426
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
548
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
01.04.2026
01:20
512
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
575
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
616
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
581
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
511
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
528
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
753
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
689
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
732
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
695
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
754
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
798
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
787
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1506
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
696
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
821
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














