VIDEO // Amiral rus născut în R. Moldova, ucis de ucraineni în atacul cu rachete asupa cartierului general de la Sevastopol


Amiralul Viktor Sokolov, comandantul Flotei ruse la Marea Neagră, a fost ucis vineri într-un atac vizând cartierul general al flotei, la Sevastopol, în Crimeea ocupată, revendică Ucraina, o informaţie neconfirmată de către autorităţile ruse, relatează AFP.
Dimensiunea simbolică a atacului ucrainean de vineri asupra cartierului general al Flotei ruse la Marea Neagră, la Sevastopol, ar putea lua o nouă amploare după ce ucrainenii au anunţat moartea comandantului acestei flote, amiralul Viktor Sokolov.
Ar fi vorba despre ofiţerul cu cel mai înalt rang ucis de la invazia Ucrainei, în februarie 2022. Şase generali ruşi au fost ucişi în lupte, porivit unui bilanţ furnizat de către deputatul Andrei Gurulev, un fost general.
Potrivit Kievului, atacul de vineri de la Sevastopol a avut loc în timpul unei „reuniuni a conducătorilor Marinei ruse”, la care participa şi amiralul Sokolov.
Amiralul Viktor Sokolov, în vârstă de 61 de ani, născut în Republica Moldova, a fost numit la conducerea Flotei ruse la Marea Neagră în septembrie. Potrivit unor surse occidentale, el ar fi decis personal atacuri vizând instalaţii civile în Ucraina, ceea ce-l face pasibil de crime de război.
În 2013, el a fost numit comandant al Flotei ruse de Nord. Din această funcţie, el a condus o campanie de luptă la Marea Mediterana, în largul Siriei, unde era angajat un detaşament de nave din cadrul Flotei de Nord, din care făcea parte unicul portavion rusesc, ”Amiral Kuzneţov”, victima mai multor avarii.
La 10 august 2022, el este numit prin decret al ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu, comandant interimar al Flotei ruse la Marea Neagră, succedându-i amiralului Igor Osipov. În septembrie, el a fost numit comandantul acestei flote şi a primit stelele de amiral în martie.
Atacul ucrainean care a condus la moartea sa - şi mai multora dintre colaboratorii săi - presupune un nivel înalt de informaţii clasificate şi aplică o lovitură psihologică gravă apărătorilor ruşi ai Peninsule ucrainene Crimeea, anexată în 2014, ţintită în permanenţă de atacuri cu dronă şi rachetă.
Un şantier militar, situat în apropierea sediului Statul Major din Sevastopol, a fost lovit în urmă cu zece zile şi s-a soldat cu 24 de răniţi. Este puţin probabil ca astfel de atacuri să schimbe în mod radical situaţia militară în Crimeea, pe care ucrainenii s-au angajat să o recucerească.
Linii solide de apărare au fost ridicate de către ruşi în Crimeea ocupată. Însă dimensiunea psihologică a morţii amiralului Sokolov ar fi considerabilă pentru moralul armatei şi populaţiei din peninsula care trăieşte în permanenţă scrutând ameninţări provenind din cer.











































































