Aproape 50 de școli și licee din R. Moldova vor fi renovate: Reducerea cu peste 50% a consumului de energie
2021
Un număr de 46 de școli din R. Moldova, în care învață peste 46 de mii de copii, vor fi renovate în cadrul Proiectului „Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova (STEEM)”, lansat la Chișinău.
Investițiile anunțate se ridică la 54,5 milioane de dolari, iar scopul proiectului este de a îmbunătăți eficiența energetică a clădirilor publice și modernizarea sistemului de energie termică.
„Se estimează că lucrările de renovare și modernizare vor conduce la o reducere de peste 50% a consumului de energie în clădirile vizate”, a declarat Dorin Junghietu, ministrul Energiei, prezent la evenimentul de lansare a proiectului.
„Prin acest proiect, nu doar că îmbunătățim condițiile în zeci de școli, dar investim direct în viitorul copiilor noștri”, a adăugat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Ruslan Surugiu, directorul UCIPE, a oferit detalii tehnice și organizatorice ale proiectului, evidențiind măsuri precum izolarea termică, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de încălzire și iluminat, instalarea de pompe de căldură, colectoare solare termice și panouri fotovoltaice.
„Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova” are un buget total de 54,5 milioane de dolari - 50 de milioane de la BIRD sub formă de împrumut și 4,5 milioane ca grant oferit de Fondul Fiduciar Multidonator „Moldova – Dezvoltare, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare (M-GROW)”.
Guvernul Republicii Moldova, alături de Ministerul Energiei și UCIPE, va implementa proiectul cu suportul M-GROW, gestionat de Banca Mondială.
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României























