VIDEO // 83 de ani de la masacrul înregistrat la Fântâna Albă, numit și „Katynul românesc”: Mii de români din Bucovina care intenționau să se refugieze în România, împușcați de sovietici în duminica Paștelui
2227
Colaj: Flacăra TV
Pe data de 1 aprilie 1941, mii de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, care încercau să se refugieze în România din teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică, au fost uciși de către armata sovietică la nici trei kilometri de graniță.
Genocidul s-a produs după ce România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu pe care se aflau câteva milioane de locuitori, consecinţă a ultimatumului primit în iunie 1940 și ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939.
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc în Duminica Paştelui a anului 1941, când aproximativ trei mii de români, locuitori din Bucovina de Nord, au încercat să se refugieze în România, după ce sovieticii au lansat zvonuri potrivit cărora vor permite trecerea celor care vor să trăiască în România. Atunci, un grup mare de români bucovineni din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând în faţă steaguri albe, însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină au format o coloană paşnică de peste 3 000 de persoane şi s-au îndreptat spre noua graniţă sovieto-română pentru a trece în România.
CITIȚI și VIDEO // „Până la ce nivel de degradare trebuie să ajungă un om ca să-și mănânce propriii copii?”. Peste 200 de mii de MORȚI și sute de cazuri de CANIBALISM pe timpul foametei organizate. Cum au distrus sovieticii demnitatea NAȚIONALĂ a Basarabiei
Într-o poiană de lângă localitatea Varniţa, la circa trei kilometri de graniţa română, în locul numit Fântâna Albă, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească, apoi au tras în plin cu mitralierele secerând laolaltă bărbați, femei, copii și bătrâni. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia ori legaţi de cai şi târâţi până la locul unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, mulți dintre ei fiind îngropaţi de vii.
Cei care nu au fost uciși de gloanțele mitralierelor au fost arestaţi de NKVD şi, după ce au îndurat torturi îngrozitoare, au fost şi ei împușcați și aruncați într-o groapă comună peste care s-a turnat var nestins.
Sfidător este faptul că autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat acest genocid, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care „un grup de 10 persoane a încercat să treacă fraudulos granița și au fost arestate”. Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat subiect „tabu” până în anii ’90, iar autorităţile sovietice şi ulterior cele ucrainene au interzis orice referire la el.
Unii istorici au numit Masacrul de la Fântâna Albă drept „Katynul românesc”.
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















