Stiri

VIDEO // Noi INCIDENTE în Ucraina: Două persoane au fost UCISE la Harkov

Știri 15.03.2014 11:03 Vizualizări1608

Două persoane, un militant prorus şi un trecător, au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Harkov, în vestul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Militanţi proruşi au încercat să pătrundă într-o clădire în care se afla un grup de persoane pe care-l suspecta că a deschis focul, vineri seara, asupra unor manifestanţi proruşi, a adăugat această sursă, precizând că este vorba despre informaţii preliminare. Persoanele aflate în clădire au deschis focul, a adăugat sursa, fără să spună dacă proruşii au ripostat.

Cinci persoane au fost rănite, inclusiv un poliţist, potrivit sursei din cadrul poliţiei.

Conform primei reconstituiri a faptelor, continuă sursa citată, manifestanţi proruşi reuniţi vineri seara în Piaţa Svoboda, în centrul Harkovului, au fost ţinta unor tiruri de la bordul unei maşini. Maşina a fost urmărită de către proruşi, care au afirmat că persoanele de la bord au intrat în clădirea în care se află sediul unui grup radical de dreapta, Patrioţii Ucrainei.

În momentul în care militanţi proruşi au încercat să pătrundă cu forţa în clădire, persoane din interior au deschis focul.

Forţe de ordine au sosit rapid la faţa locului, iar clădirea a fost asediată timp de mai multe ore. În această perioadă de timp, persoanele asediate, aproximativ 30 de bărbaţi, au luat trei ostatici, şi anume doi paznici prezenţi în clădire, în care se află şi birouri, dar şi un poliţist care a intrat în clădire pentru negocieri.

Ei au eliberat ostaticii şi au predat armele, după care au ieşit din clădire şi au fost arestaţi de către poliţie, potrivit sursei citate.

Acest nou incident sângeros are loc după ce un manifestant a fost ucis la Doneţk, joi. Acesta a fost înjunghiat de către militanţi proruşi, în contextul în care tensiunile cresc în estul Ucrainei, odată cu intensificarea unor tendinţe separatiste, cu o zi înainte de referendumul din Crimeea privind anexarea peninsulei la Rusia.

Mediafax



Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 10.10.2026 10.10.2026 13:36 717 Horoscopul zilei 10.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.90 1 RON 3.75 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 11.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri