Victimele foametei organizate de către sovietici în Basarabia, COMEMORATE anual în R. Moldova
2470
În R. Moldova ar putea fi instituită Ziua comemorării victimelor foametei organizate, care va fi marcată anual în cea de-a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie.
Guvernul a dat astăzi aviz pozitiv unui proiect privind completarea Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă.
Astfel, dacă Parlamentul va aproba această inițiativă, cei peste 200 de mii de oameni care au murit ca urmare a teroarei înfometării organizate de regimul comunist sovietic în perioada anilor 1946-1947 pe teritoriul Basarabiei vor fi comemorate în fiecare an.
CITIȚI și VIDEO // „Până la ce nivel de degradare trebuie să ajungă un om ca să-și mănânce propriii copii?”. Peste 200 de mii de MORȚI și sute de cazuri de CANIBALISM pe timpul foametei organizate. Cum au distrus sovieticii demnitatea NAȚIONALĂ a Basarabiei
„Această zi comemorativă va contribui direct la formarea unei culturi generale, a unui sistem de valori caracteristic societăți civilizate, având la bază educația pentru cultura memoriei prin cunoașterea evenimentelor istorice care, luate drept dovadă și garanție a judecății acțiunilor oamenilor, determină interpretările, interacțiunile și comportamentele sociale”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, în cadril ședinței de Guvern.
Menționăm că, în primăvara acestui an, se împlinesc 75 de ani de la înregistrarea celui mai mare număr de victime ale foametei din perioada anilor 1946-1947, după ce sovieticii au măturat podurile și au luat totul din beciurile gospodarilor din Basarabia.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















