Stiri

Vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber: „Sandu și Năstase au insultat 200 de mii de pensionari”

Partide/Comunicate 26.07.2018 17:45 Vizualizări1252
Vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber: „Sandu și Năstase au insultat 200 de mii de pensionari” captură

„Maia Sandu și Andrei Năstase își permit să atace nu doar Partidul „ȘOR”, ci și cei peste 200 de mii de oameni care sunt beneficiari ai „Magazinelor Sociale”. Economisirea a 20-30%, iar în unele cazuri chiar și 40% la cumpărarea produselor alimentare din magazinele sociale este foarte importantă pentru acești oameni nevoiți să trăiască cu o pensie de 700-800-900 de lei”, a declarat vicepreședintele Partidului „ȘOR” și primarul comunei Jora de Mijloc, Marina Tauber, în cadrul emisiunii „Principiile”, de la Prime TV.

Potrivit Marinei Tauber, PAS, PPDA și PLDM ar opta pentru închiderea magazinelor sociale, iar protestele organizate săptămâna trecută la sediile PAS/PPDA au fost organizate la inițiativa „numeroșilor deținători de carduri sociale, care au auzit despre amenințarea închiderii magazinelor sociale”.

„De ce toată lumea tace când Maia Sandu susține că Ilan Șor este un hoț și a furat miliardul? Nu există o hotărâre judecătorească definitivă. Ilan Șor depune mult efort, inclusiv și pe plan internațional, pentru ca să-și demonstreze nevinovăția. Sunt angajați avocați londonezi, ceea ce demonstrează interesul, în primul rând, lui Ilan Șor în în dezlegarea acestei istorii. Și în acest moment un politician, un candidat la președinție, un fost ministru, își permite să vorbească așa. Deci, de ce nimeni nu are interes să vorbească despre asta - nici jurnaliștii, nici ONG-urile, nici așa-numiții analiști”, s-a întrebat Tauber.

De asemenea, aceasta a spus că sunt „ridicole speculațiile” precum că Ilan Șor ar fi amenințat opoziția și reprezentanții presei. „Cei care știu limba rusă înțeleg sensul figurat al multor expresii. Fizic este imposibil să pui pe cineva sub asfalt”.

Ea a mai spus că reacția emotivă a lui Ilan Șor este de înțeles, mai ales că ar fi fost atacat de Maia Sandu și Andrei Năstase. Aceasta a sfătuit reprezentanții presei, dar și ONG-urile media, care l-au taxat pe Ilan Șor, să studieze și mesajele Maiei Sandu și ale lui Năstase. „Să studieze vocabularul declarațiilor Maiei Sandu și ale lui Andrei Năstase la adresa lui Ilan Șor, Partidului „ȘOR” și în adresa mea. Lăsați-i să studieze și să-și spună părerea la acest subiect”, a punctat Marina Tauber.

De asemenea, sursa citată crede că în ciuda expresiilor și aprecierilor impulsive, Ilan Șor are dreptate. „Eu, în calitate de primar al comunei Jora de Mijloc, vizitez toate satele comunei, vizitez și alte sate. Vă spun sincer, când văd copiii săraci, cărora le-au închis școala, care nu dispun de transport pentru a ajunge la școală, când văd grădinițe distruse, eu, chiar dacă sunt femeie, vreau să spun mai mult și să mă exprim mai dur atât despre Maia Sandu, care a fost implicată direct în această distrugere, cât și despre Andrei Năstase, care fuge de bunici. Oare aceștia sunt politicieni?”, s-a întrebat Tauber.

Prezent la aceeași emisiune, analistul politic Roman Mihăieș, a atras atenția asupra faptului că nici Maia Sandu și nici Andrei Năstase nu au menționat vreodată participanții reali ai „furtului secolului”. „Ei spun că Șor este un hoț, dar nu i-am auzit niciodată spunând că Filat este hoț”, a spus Mihăieș.

„Maia Sandu, fiind membru al Guvernului, a votat pentru aceste decizii”, a adăugat Tauber.

Săptămâna trecută Partidul „ȘOR” a organizat acțiuni de protest în fața sediilor PAS și PPDA, iar Ilan Șor și-a permis o serie de declarații dure la adresa liderilor acestor formațiuni.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri