Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, vizită la Tbilisi: Riscurile războiului din Ucraina și reglementarea pașnică a conflictelor de pe teritoriile R. Moldova și Georgiei, subiecte prioritare la discuțiile cu oficialii georgieni


Contextul regional de securitate, managementul riscurilor, în special al celor legate de războiul din Ucraina și măsurile de sprijin acordate refugiaților ucraineni, precum și necesitatea de a continua dialogul pe aspecte ce țin de reglementarea pașnică a conflictelor de pe teritoriile R. Moldova și Georgiei, au fost principalele subiecte de discuție la întrevederile pe care le-a avut vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, la Tbilisi, unde întreprinde o vizită în perioada 30 - 31 ianuarie.
Oficialul de la Chișinău s-a întâlnit cu Tea Akhvlediani, ministrul de stat al Georgiei pentru Reconciliere și Egalitate Civică, cu Zurab Azarashvili, ministrul Persoanelor intern-strămutate din teritoriile ocupate, Muncii, Sănătății și Afacerilor Sociale, și cu Tibor Kozma, șef al Misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia.
Discuțiile cu oficialii de la Tbilisi s-au axat pe relațiile de cooperare în plan bilateral, agenda de reforme implementate de autoritățile de la Chișinău și Tbilisi, fiind trecute în revistă eforturile susținute ale Republicii Moldova în vederea reglementării conflictului transnistrean pe cale pașnică și alte aspecte de interes reciproc.
În cadrul vizitei de lucru în Georgia, delegația R. Moldova condusă de vicepremierul Oleg Serebrian a efectuat o vizită în localitatea Odzisi, în proximitatea „Liniei de Contact” cu teritoriile ocupate/necontrolate de Tbilisi, unde s-a familiarizat cu activitatea Misiunii civile de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia.
„Chișinăul s-a arătat interesat și de procesul gestionării problemei persoanelor intern-strămutate din teritoriile ocupate/necontrolate ale Georgiei, practicile de acomodare, politicile sociale/programele de sprijin aplicate de Guvern față de aceștia. Părțile au convenit să continue interacțiunea activă, cu realizarea schimbului de bune practici în domeniul politicilor de reintegrare a teritoriilor necontrolate și identificarea modalităților de sprijin reciproc în această privință”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului pentru Politici de Reintegrare.









































































