Vicepremierul Nicu Popescu: „Speranța noastră este ca locul permanent al Republicii Moldova în sălile de reuniuni de la Bruxelles să fie alături de România”
1304
R. Moldova are în prezent cu România o „relație fantastică”, iar șefii diplomației de la Chișinău și București s-au întâlnit, pe parcursul anului trecut, „o dată la trei săptămâni”.
„Am cu Bogdan Aurescu (ministrul de Externe de la București - n.r.), omologul meu, o relație fantastică, cu el m-am întâlnit mai mult decât cu oricare alt ministru de Externe. Ne-am văzut cred că de vreo 14 ori anul trecut, deci aproximativ o dată la trei săptămâni noi am avut o întrevedere cu Bogdan Aurescu. Am stat alături la masa miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene, la una dintre reuniuni la care am fost invitați, iar speranța noastră este ca locul permanent al Republicii Moldova în sălile de reuniuni de la Bruxelles să fie alături de România”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, într-o emisiune de la „Vocea Basarabiei”.
Aceeași sursă s-a arătat sigură că, indiferent cine va fi la conducerea României, Bucureștiul va sprijini oricând R. Moldova.
„Avem cu România o relație fantastică. Noi ca stat, ca societate, suntem în poziția și avem luxul de a asigura în continuare pacea și relativa bunăstare a Republicii Moldova în mare parte datorită efortului constant al României, al președintelui Klaus Iohannis, al prim-ministrului Nicolae Ciucă. Și orice prim-ministru al României va continua, sunt sigur, să ne sprijine”, a adăugat Nicu Popescu.
120
Democrație locală cu cetățeni implicați: autoritățile din Republica Moldova și Consiliul Europei discută la Sireți consolidarea participării la procesul decizional
17.02.2026
11:45
328
Barometrul Școlar 2026: Încredere ridicată în școli, dar manualele și disciplinele STEM cer reforme urgente în învățământul din Republica Moldova
17.02.2026
10:44
319
Rusia susține că a doborât peste 150 de drone ucrainene deasupra Mării Negre, Crimeei și Mării Azov în ajunul negocierilor de la Geneva
17.02.2026
09:57
322
Plan național pentru revitalizarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia în perioada 2026-2027
17.02.2026
09:49
388
Angajată a unui centru de plasament din Bălți, condamnată pentru cumpărături pe „TEMU” din banii unei minore vulnerabile
17.02.2026
09:48
299
Ministerul Educației testează materialele de examen pentru peste 11 mii de elevi înaintea sesiunii naționale 2026
17.02.2026
08:15
456
Horoscopul zilei 17.02.2026
17.02.2026
07:00
516
Negocieri Rusia–Ucraina la Geneva sub mediere americană, cu aşteptări reduse, în timp ce Trump presează Kievul să accepte rapid dialogul
17.02.2026
06:36
718
Senatorul american Mark Kelly ia în calcul o candidatură la președinție în 2028 după disputa cu administrația Trump
17.02.2026
01:25
1236
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
796
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
622
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
54
Democrație locală cu cetățeni implicați: autoritățile din Republica Moldova și Consiliul Europei discută la Sireți consolidarea participării la procesul decizional
17.02.2026
11:45
298
Barometrul Școlar 2026: Încredere ridicată în școli, dar manualele și disciplinele STEM cer reforme urgente în învățământul din Republica Moldova
17.02.2026
10:44
311
Rusia susține că a doborât peste 150 de drone ucrainene deasupra Mării Negre, Crimeei și Mării Azov în ajunul negocierilor de la Geneva
17.02.2026
09:57
313
Plan național pentru revitalizarea și promovarea limbii găgăuze în UTA Găgăuzia în perioada 2026-2027
17.02.2026
09:49
377
Angajată a unui centru de plasament din Bălți, condamnată pentru cumpărături pe „TEMU” din banii unei minore vulnerabile
17.02.2026
09:48
291
Ministerul Educației testează materialele de examen pentru peste 11 mii de elevi înaintea sesiunii naționale 2026
17.02.2026
08:15
451
Horoscopul zilei 17.02.2026
17.02.2026
07:00
507
Negocieri Rusia–Ucraina la Geneva sub mediere americană, cu aşteptări reduse, în timp ce Trump presează Kievul să accepte rapid dialogul
17.02.2026
06:36
710
Senatorul american Mark Kelly ia în calcul o candidatură la președinție în 2028 după disputa cu administrația Trump
17.02.2026
01:25
1221
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
768
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
618
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
683
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
723
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
789
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
802
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
822
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
818
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
792
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
16.02.2026
11:50
783
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
16.02.2026
11:47
749
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
16.02.2026
11:29
783
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
16.02.2026
10:57
834
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
782
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
980
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














