Vicepremierul Nicu Popescu, 15 întrevederi importante în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, inclusiv cu Antony Blinken: „Apreciez noile contribuții ale statelor membre NATO în cadrul Inițiativei pentru Construirea Capacităților de Apărare”
1425
Șeful diplomației R. Moldova, Nicu Popescu, a avut mai multe întrevederi bilaterale în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, în cadrul cărora a discutat despre securitatea regională și aprofundarea relației noastre de parteneriat cu NATO, pentru fortificarea capacităților de apărare a republicii noastre.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul a avut întrevederi cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, Annalena Baerbock (Germania), Catherine Colonna (Franța), Tanja Fajon (Slovenia), Elina Valtonen (Finlanda), George Gerapetritis (Grecia), Margus Tsahkna (Estonia), Luminița Odobescu (România), Péter Szijjártó (Ungaria), Tobias Billström (Suedia), Thórdís Kolbrún Reykfjörd Gylfadóttir (Islanda), Antony Blinken (SUA), James Cleverly (Regatul Unit), Ilia Darchiashvili (Georgia), precum și cu președinta German Marshall Fund, Heather Conley, și un grup de senatori americani.
Pe lângă modalitățile de aprofundare a relației de parteneriat cu NATO, Nicu Popescu a vorbit și despre procesul de aderare al R. Moldova la Uniunea Europeană și despre progresele semnificative pe care le-am realizat în implementarea celor nouă recomandări formulate de Comisia Europeană.
„Am apreciat noile contribuții ale statelor membre NATO în cadrul Inițiativei pentru Construirea Capacităților de Apărare. R. Moldova este pe deplin angajată să-și consolideze parteneriatele internaționale cu acele țări și organizații care lucrează împreună pentru a readuce pacea în Europa și pentru a ancora mai ferm ca niciodată R. Moldova în familia de state europene”, a precizat Popescu.
De asemenea, șeful diplomației moldovenești a salutat declarația finală a statelor membre NATO, prin care acestea recunosc progresul nostru în promovarea reformelor și normelor democratice și sprijină procesul de aderare a R. Moldova la UE: „La fel, aliații NATO au declarat că vor intensifica sprijinul politic și practic pentru republica noastră, în scopul creșterii rezilienței și securității”.
Un alt subiect discutat de Nicu Popescu la Vilnius a fost pregătirea pentru conferința Platformei de Sprijin pentru Moldova, care a fost creată la inițiativa Franței, Germaniei și a României. Următoare ediție urmează să fie găzduita la Chișinău, în luna octombrie 2023.
10.04.2026
18:32
43
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
307
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
334
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
315
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
547
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
409
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
507
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
543
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
533
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
538
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
743
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
16:13
295
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
328
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
308
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
537
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
401
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
498
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
543
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
532
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
537
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
743
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
726
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
705
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
617
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
578
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
686
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
742
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
786
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
698
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
640
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
636
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
698
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
721
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
709
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
644
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
755
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














