O femeie din R. Moldova a devenit mamă la vârsta bunicilor

poza simbol

Realizare // A născut la vârsta când își dădăcea nepoții

A auzit și simțit cu adevărat cuvântul „mama” la vârsta de 47 de ani, când a dat naștere unui băiețel. Inginer-tehnolog de meserie, Silvia Pârlog din Chișinău, împreună cu soțul ei, șofer de curse lungi, duceau o viață îndestulată.

Aveau apartament cu trei camere în municipiul Chișinău, mașină și vilă în suburbia capitalei. „Le aveam pe toate, dar în același timp nimic, întrucât nu aveam ceea ce este mai scump și dorit într-o familie – un copil”, ne spune femeia.

A urmat ani buni tot felul de tratamente, dar nu a fost să fie. „Mă resemnasem deja cu acest fapt. Ziceam: nu îmi este dat să fiu mamă și trebuie să mă obișnuiesc cu acest gând și să-mi trăiesc frumos viața, așa cum este ea. Nu pot să spun că trăiam boierește, dar aveam tot ce trebuie pentru ca să fim fericiți. Chiar și așa, gândul că nu ai vreun urmaș pentru care să lași toate astea și să-ți trăiești viața mai departe îmi distrugea inima”, își amintește femeia.

Ia în grijă două nepoate

Dorința de a fi mamă cu orice preț nu îi dădea liniște Silviei. Se tot gândea ce ar putea face ca, într-o bună zi, să audă și ea prin casă cel mai frumos cuvânt – mama. Voia să înfieze un copil, dar gândul că vrea să fie mamă biologică nu o lăsa totuși în pace. Când începu să dea târcoale unei case de tip internat, în speranța că va găsi un copilaș care să-i spună mamă, o tragedie din familia lor a schimbat totul.

Sora Silviei a suferit un accident și a decedat, iar soțul acesteia, pornit cu mult înainte de această tragedie pe calea cea rea, se făcuse prieten cu paharul, se lăsase de cele două fetițe ale lor.

„Vă dați seama, nici prin gând nu putea să-mi treacă că le-aș putea întoarce spatele nepoțelelor. Irinuca avea împliniți zece ani, iar Maria – opt. Am discutat cu soțul și am convenit să le luăm în grija noastră. Oricum, copii nu aveam, erau o mângâiere pentru noi”, își amintește femeia prin ce i-a fost dat să treacă acum mai bine de zece ani.

Mamă pentru copiii surorii

A adus copilele la Chișinău, le-a înscris la o școală și le oferea toată dragostea și educația de care aveau nevoie. Le iubea și le îndrăgise atât de mult, de parcă erau copiii ei biologici.

„Soțul era mereu în deplasare, dar eu cu ele acasă. Știți, și ele se atașaseră foarte mult de mine, dar și erau obișnuite cu familia mea, pentru că noi mergeam deseori la țară. De fiecare dată le procuram câte ceva de îmbrăcat, dulciuri. Nu am remarcat să se simtă străine sau marginalizate. S-au acomodat destul de repede și chiar la școală nu am avut probleme. Sunt capabile, s-au descurcat bine. Nu mi-a fost rușine cu ele și oriunde mergeam spuneam că sunt fetele mele. Tare repede au mai trecut acești ani”, își amintește cu nostalgie femeia.

Și-a măritat fata

Au trăit ca o adevărată familie și s-au împăcat de minune, iar „fetele mamei”, așa cum obișnuia să le spună doamna Silvia, nu ieșeau din cuvântul ei și îi cereau mereu sfatul, pentru că știau că o povață mai bună decât de la cea care le-a îngrijit nu are cine să le dea.

Irinuca crescuse fată mare și a urmat Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea de Stat din Moldova. Tot acolo și-a întâlnit și ursitul vieții, iar peste doi ani i-a spus mamei adoptive că vrea să căsătorească.

„Nu vă puteți închipui ce emoții am avut. Cât au durat pregătirile de nuntă tot plângeam, plângeam de fericire că am văzut-o fată mare, deșteaptă, educată, frumoasă. Își găsise și un băiat foarte bun, dintr-o familie de oameni simpli și educați. Nu am făcut niciodată diferență între ele și le-am iubit ca pe propriii copii. Și soțul la fel. De fiecare dată când venea acasă din deplasare, le aducea câteva ceva, iar ele… să vedeți cum îl întâmpinau. În una din zile, îmi amintesc cum au umplut casa cu baloane. Vin eu de la serviciu, intru în casă, m-am speriat... casa plină cu baloane. Dar ele așa fericite îmi zic că au decis așa să-l întâmpine pe tăticul. Cel mai mult am plâns în ziua când am văzut-o mireasă. Plângeam și pentru faptul că maică-sa nu a apucat să o vadă atât de fericită. Sunt sigură că s-ar fi bucurat foarte mult”, plânge și ne povestește doamna Silvia.

Nuntă mare și frumoasă

Au făcut o nuntă mare și frumoasă, așa cum și-ar fi dorit să o facă la copilul lor biologic, iar peste un an, Irinuca a făcut-o bunică de băiețel. Tot în acel an, fiica mai mică a fost admisă la studii la un liceu din România. Bucurie fără margini în familie era, dar, totodată, și tristețe, cei doi soți rămăseseră din nou singuri.

„Eram singuri, dar, știți, sufletul îmi era împăcat. Maria venea destul de des acasă. Cu familia Irinucăi ne vedeam mai că în fiecare zi, fiindcă locuiam aproape. Mă simțeam împlinită că am putut ajunge unde am ajuns și cred că, pentru tot ce am făcut, am și fost răsplătită cu acest dar de la Dumnezeu”, ne spune zâmbind doamna Silvia, care-și îndreaptă privirea la micuțul din brațe.

Mamă la 47 de ani

La 47 de ani împliniți, a primit cea mai frumoasă veste din viața ei – era însărcinată. „Într-o seară, pregătind ceva la bucătărie, am început să am niște grețuri. Credeam că am mâncat ceva. A doua zi tot rău, a treia - la fel. Atunci am mers la medic. Vestea medicului a căzut ca un trăsnet peste capul meu, un trăsnet pe care de fapt l-am așteptat aproape 30 de ani. Și, priviți, acesta este rodul muncii și așteptării mele de-o viață. Este răsplata de la Cel de Sus”, zâmbește mămica, în timp ce-și netezește cu drag fiul de doi anișori, care îi stătea pe brațe.

Îi era frică să le dea această veste fiicelor, dar când le-a spus, acestea mai că săreau în sus de bucurie. „Voiam foarte mult, dar mă gândeam și la fete, să nu zică că le fac de rușine. Știți cum e tineretul în ziua de azi… Faptul că ele s-au bucurat m-a liniștit. Să vedeți acum ce fericire când se întâlnesc toți. Nu se mai face diferență între nepot, fiu, nepot de la soră. Într-un cuvânt, e toată averea pe care o am și pe care mi-am dorit-o întreaga viață”, conchide femeia.