Care a fost cea mai VIZITATĂ ţară din lume în 2013


Franţa a fost anul trecut cea mai vizitată ţară din lume, cu circa 85 de milioane de turişti străini, în creştere cu două la sută faţă de anul 2012.
Potrivit unui studiu anual, Statele Unite şi Spania, care se clasează după Franţa, au înregistrat 69 şi, respectiv, 60 de milioane de sosiri de turişti străini.
Franţa a fost vizitată mai mult de turişti europeni, începând cu germanii - 13 milioane, şi urmaţi de britanici, detaliază într-un studiu Direcţia generală a problemelor de competitivitate din Ministerul Economiei şi Banca Franţei.
Cu toate acestea, turiştii belgieni, luxemburghezi, italieni şi spanioli au fost mai puţin numeroşi decât în 2012.
America de Nord constituie prima clientelă noneuropeană a Franței. Această poziţie are o creştere cu circa șase la sută de turişti sosiţi, după un declin de circa opt la sută față de anul 2012.
Turiştii din Asia sunt de asemenea mai numeroşi - 4,5 milioane au vizitat Franţa, în creştere cu aproape 13 la sută faţă de 2012.
Creşterea este determinată în special de afluxul de turişti chinezi - 1,7 milioane. În schimb, clientela japoneză este în scădere cu șase la sută pe fondul deprecierii yenului faţă de euro.
De asemenea, studiul a constatat că turiştii străini care au vizitat Franţa în 2013 şi-au prelungit în general durata şederii, care s-a stabilit la șapte nopţi faţă de șase în 2012.









































































