09:43:57 11.01.2026
Stiri

Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Actualitate 09.07.2025 12:11 Vizualizări30918
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Lista țărilor în care sunt recunoscute permisele de conducere moldovenești se extinde, fiind completată cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Guvernul a aprobat semnarea Memorandumului de înțelegere cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere.

Tratatul internațional are ca scop consolidarea relațiilor economice moldo-britanice, facilitarea circulației rutiere pentru cetățenii din ambele state care dețin permis de conducere, precum și asigurarea unui acces îmbunătățit pe piața muncii. Prevederile documentului se referă la permisele de conducere aflate în termen de valabilitate, fiind construite pe principii de echitate și reciprocitate între ambele țări.

Astfel, cetățenii moldoveni cu viza de reședință în Marea Britanie și Irlanda de Nord își vor putea preschimba permisele auto, fiind scutiți de școlarizare, probe teoretice și practice sau alte cheltuieli prevăzute în acest scop.

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Irlanda, Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Autor: ZiarulNational
Top stiri
11.01.2026 08:10 172 Horoscopul zilei 11.01.2026
10.01.2026 08:34 682 Horoscopul zilei 10.01.2026
09.01.2026 08:09 857 Horoscopul zilei 09.01.2026
08.01.2026 07:54 1279 Horoscopul zilei 08.01.2026
07.01.2026 08:43 1625 Horoscopul zilei 07.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.75 1 USD 16.87 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte