Veste bună pentru mai mulți pacienți din R. Moldova, inclusiv cei cu boli ale aparatului digestiv și maladii endocrine: Schemele de tratament au fost actualizate și includ mai multe medicamente compensate de către stat
1499
Persoanele cu boli ale aparatului digestiv, sistemului osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv, aparatului urinar, cu boli endocrine, de nutriţie şi metabolism vor fi tratați în baza unor scheme actualizate de tratament.
Mai exact, schemele de tratament vor include, începândcu 1 aprilie curent, noi medicamente din lista celor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM).
Astfelm potrivit deciziei Consiliului pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, pentru tratamentul maladiilor aparatului digestiv vor fi incluse preparatele cu denumirile comune internaționale (DCI) rabeprazolum și pantoprazolum, diuretice, antibioticele ceftriaxonum și ciprofloxacinum.
Pentru tratamentul artritei reumatoide, psoriazică, reactivă, precum și a gutei la adulți, schemele vor fi completate cu preparate antiinflamatoare nesteroidiene și cu medicamente din grupa glucocorticosteroizilor.
De asemenea, vor beneficia de medicamente compensate copiii cu maladii osteo-articulare, precum artrită juvenilă idiopatică, lupusul eritematos sistemic, dermatomiozită juvenilă, febră reumatismală acută, vasculite primare sistemice, sclerodermie sistemică.
Totodată, a fost revizuit modul de administrare și durata tratamentului pentru medicamentul sulodexidum în tratamentul diabetului zaharat + angiopatiilor, nefropatiei diabetice. La fel, s-a decis ca medicamentul cu DCI leflunomidum, compensat integral pentru adulți și copii, să fie indicat nu doar în cazul tratamentului episodic al artritei, dar și la tratamentul de durată al bolilor de sistem şi autoimune.
De asemenea, vor beneficia de tratament antibacterian în formă injectabilă inclusiv pacienții cu pielonefrită cronică, atât adulți, cât și copii.
Ministerul Sănătății precizează că schemele de tratament au fost actualizate în baza protocoalelor clinice naționale și standardelor medicale de tratament.
12.03.2026
12:36
189
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
177
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
244
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
444
ULTIMA ORĂ // Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
283
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
442
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
335
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
397
Horoscopul zilei 12.03.2026
478
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
364
Tânără din Marea Britanie trăiește un coșmar după ce hoții i-au furat identitatea online pentru a face catfishing cu zeci de bărbați
12.03.2026
12:36
4
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
4
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
49
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
377
ULTIMA ORĂ // Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
250
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
414
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
287
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
381
Horoscopul zilei 12.03.2026
461
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
566
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
603
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
548
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
545
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
543
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
556
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
594
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
602
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
574
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
641
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
673
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
722
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
622
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
627
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
542
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
673
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














