11:03:06 21.03.2026
Stiri

VESTE BUNĂ pentru moldovenii care muncesc în Italia

Moldovenii în lume 23.07.2014 16:05 Vizualizări3896
VESTE BUNĂ pentru moldovenii care muncesc în Italia

Începând cu 6 octombrie curent, moldovenii care muncesc în Italia vor putea transfera bani prin intermediul oficiilor poștale din R. Moldova la un comision fix de cinci euro. Anunțul a fost făcut de către ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip.

Potrivit acestuia, prioritate au avut țările unde muncesc cei mai mulți moldoveni. „Aceștia trimit acasă bani prin diverse metode și sisteme de plată, însă comisioanele percepute sunt mari, ceea ce face ca o parte din bani să se piardă. Pentru o mie de euro transferați, aceștia trebuiau să plătească un comision între 38 și 52 de euro”, a spus Pavel Filip.

Potrivit ministrului, în curând acest sistem de transfer ar putea fi utilizat și de către conaționalii noștri din Spania și Portugalia. „Cu Portugalia avem deja semnat un asemenea acord. El este în regim de testare și sper că, în curând, va funcționa și acesta. Tot un asemenea document va fi semnat zilele următoare și cu Spania. Aceste parteneriate unice vor oferi moldovenilor din străinătate posibilitatea să expedieze bani din orice oficiu poștal, doar în baza unui act de identitate. La rândul lor, rudele din R. Moldova își vor putea ridica banii la orice oficiu poștal, fie la Chișinău sau în alt oraș ori sat din R. Moldova”, a mai spus Pavel Filip.

Suma maximă de transfer prin acest sistem va fi de o mie de euro.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri
21.03.2026 08:19 307 Horoscopul zilei 21.03.2026
20.03.2026 07:51 735 Horoscopul zilei 20.03.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.53 1 RON 3.95 1 RUB 0.20 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte